Patru avocați din Bacău au relansat conceptul de Clinică Legală, destinată oamenilor care au probleme, dar n-au bani pentru ajutor juridic. Cei patru sunt avocații Dan Nițu, Vlad Secuiu, Gabriel Ioniță și Alexandru Secuiu.
Clinica Legală s-a redeschis sub umbrela Universității Bacovia și Asociației „Inimi Deschise”, care asigură sprijin logistic. Director este avocatul Cosmin Necula, iar coordonatorul programului, prof.univ.Adrian Lupașcu.
În conferința de presă la care s-a prezentat proiectul, Cosmin Necula a precizat că inițiativa este specifică Dreptului anglo-saxon și îndeplinește două scopuri, simultan: studenții UGB au condiții ideale pentru efectuarea practicii și, în același timp, se asigură asistență juridică persoanelor cu posibilități materiale reduse.
Cine poate primi ajutor gratuit? Victimele consumului de droguri, victimele violenței domestice și vticimele traficului de persoane. „Este exclus orice dosar pe fond funciar”, a subliniat Necula.
Procedura este simplă, adică omul se adresează Clinicii, care are sediul la Universitatea George Bacovia. Acolo cazul lui este prelucrat de studenții de la Drept, care au rol de asistenți legali. Ca să se aprobe asistența gratuită, mai e nevoie de votul Consiliului Director.
Prof.univ.dr.Adrian Lupașcu a spus că studenții care lucrează la proiect au ocazia să se obișnuiască să relaționeze cu oamenii și cazurile lor.
Alte detalii, pe filmare.
Vor sa-si mai spele din pacate?