Liviu Dragnea, „șefu la Parlament, PSD și Guvern”, a convocat sesiune extraordinară pentru luna ianuarie. Nu vă gândiți că parlamentarii chiar sunt chemați la ședințe, ei pot sta pe la „acasele” lor, totul e doar de fațadă, ca să poată guvernul să emită legal ordonanțe de urgență.
Comicăria este și produsul imaginației subțiri a PNL , USR și PMP, care au contestat în premieră la Curtea Constituțională legea de abilitare a guvernului, pe perioada vacanței parlamentare, pentru a emite ordonanțe de urgență. O mică răzbunare pentru că nici PSD n-a votat o lege similară, la ultima vacanță a guvernării Cioloș.
Aseară, la televizor am văzut un dialog comic, între un acoperit și un dovedit, Robert Turcescu, PMP, și Liviu Dragnea, PSD.
Turcescu: „Domnule Dragnea, ne-aţi convocat cu 45 de minute înainte. Eram în piaţă, am auzit la radio că e şedinţă de plen şi am ajuns. Dumneavoastră de ce n-aţi fost la şedinţă, sunteţi preşedintele Camerei?“
Dragnea: „Pentru că am făcut alte lucuri în birou. Domnule Turcescu, v-a ieşit acest circ! Continuaţi? Nu faceţi dialoguri cu mine aici. Trebuia să faceţi în campanie, dar nu v-a ieşit“ Turcescu: „Sunteţi deputat şi preşedintele Camerei. Ar trebui să vă fie ruşine!“
Lasă un răspuns