Fraților, avem o bătălie strânsă pentru postul de cel mai cu pene politican din Bacău ajuns ministru.
Primul candidat e Gabriel Berca, PDL, fost ministru de Interne în Guvernul Ungureanu, care a avut o durată scurtă de viață, de numai 78 de zile, între 9 februarie 2012 până la 7 mai 2012, când a picat prin moțiune de cenzură a PSD.
Al doilea candidat cu pene e Viorel Ilie, ALDE, ministru pentru Relația cu Parlamentul în Guvernul Grindeanu. Guvernul a rezistat ceva peste cinci luni și a picat tot prin moțiune PSD, pe 21 iunie 2017. Ilie a avut o viață de ministru mai scurtă, pentru că el a fost numit pe 3 aprilie. Deci 80 de zile, cu două mai multe decât Berca.
S-ar zice că Berca are cele mai mari pene, dar pentru alcătuirea clasamentului putem lua în calcul și faptul că Viorel Ilie a demisionat, a semnat moțiunea contra sa, a votat propria demitere, după care a vrut să-și retragă demisia. Partidul i-a cerut să stea în cap, a stat.
Așadar, penele cele mai mari i-au crescut lui Viorel Ilie, zic.

Lasă un răspuns