Primăria anunță că joi, 23 octombrie, începe programul de acordare a burselor şcolare „Cine are carte are parte!”, destinat elevilor din municipiul Bacău. În această etapă, vor fi acordate 2.919 burse, cu o valoare totală de 875.700 lei. Bursele se acordă pentru rezultatele la învățătură obținute în semestrul al II-lea al anului școlar 2013 – 2014.
Pentru anul 2014, efortul financiar este de aproximativ 1.800.000 de lei. Programul burselor școlare a fost inițiat de primarul Romeo Stavarache.
Bursele se acordă semestrial şi sunt împărţite pe trei categorii:
– bursă de excelenţă, în valoare de 100 lei, lunar,
– bursă de performanţă, în valoare de 75 lei, lunar,
– bursă de merit, în valoare de 50 lei, lunar.
Programul după care se acordă bursele a fost publicat de Ziarul de Bacău.
Lasă un răspuns