Mandatul lui Răzvan Găină în fruntea Companiei Regionale de Apă Bacău e pe cale să expire prin demitere sau demisie. Azi i-au cerut demisia primarul Cosmin Necula și deputatul Valerian Vreme. Noi, la ziar, am scris despre situație, ignorând zgomotul politic al declarațiilor partidelor despre chestiuni tehnice sau războaie între persoane, pentru că încă nu a început campania electorală. Sau, cel puțin, noi nu am început-o.
Lupta pentru CRAB este acum politică, dar fitilul a fost aprins de avariile insuportabile de săptămâna trecută, care au făcut să crească mânia populară. E bine că i se cere demisia lui Răzvan Găină, dar poate era mai bine ca politicienii, inclusiv primarul cel nou, să fi reacționat anul trecut, când am scris despre concursul dubios organizat pentru victoria lui Răzvan Găină.
Ceri, nu ceri, vremea demisiei nepolitice trece.
Lasă un răspuns