Lucrările la Centura Bacăului continuă, deși vremea e destul de proastă. Dar e posibil ca brațul vestic să nu fie gata luna asta, cel puțin așa spun cei de la UMB Spedition. Darea în trafic depinde în mare de realizarea giratoriilor de pe DN 11 și DN2 și de tasarea terenului la un capăt de pod.
Acum, că finanțarea europeană s-a semnat, grijile rămase sunt legate de descărcarea arheologică și relocarea utilităților Delgaz Grid și Transelectrica. Ar mai fi ceva exproprieri, dar astea nu afectează lucrările, ci mai degrabă e o chestie de obraz să-și primească oamenii banii de la stat.
Azi, Valentin Ivancea a fost înlocuit cu Liviu Miroșeanu în postul de prefect al județului Bacău. Nu știu ce sarcini a primit de la șefii lui reprezentantul Guvernului Orban, dar mi s-ar fi părut important să i se pună în brațe din prima secundă tot ceea ce ține de lucrările la varianta ocolitoare a municipiului Bacău.
Fotografiile cu lucrările la Centura Bacăului sunt publicate azi de CNAIR.
Lasă un răspuns