
Azi, s-a anunțat oficial că s-au terminat lucrările pe Calea Moinești, care durează de aproape 30 de luni. O să ziceți că ați tot auzit despre asta, s-au făcut conferințe de presă și festivități la fiecare pas important făcut. Ați avea dreptate, dar astea sunt procedurile pe fonduri europene, trebuie bătută toba și când stai pe loc.
Am fost și azi pe Calea Moinești, ca și la precedentele evenimente (începerea lucrărilor, inaugurarea Pasajului Mărgineni, deschiderea lucrărilor la Trebeș etc), totul pare ok, dar numai PARE. Ca să fie PERFECT, mi-ar fi plăcut ca meseriașii să nu mai fie la locul faptei, cu utilaje și scule, iar „rosturile de dilatație” să fie deja rezolvate. Adică dimineață nu erau acolo, au venit după aia, poate or fi uitat, și-or fi adus aminte, s-or fi înturnat după vreun ciocan lipsă la inventar, o butelcă, ceva… Dracu știe, așa-i meseriașul român!
Ce mi-ar mai fi plăcut? Să fie trasate benzile de circulație de pe stradă. Știu, nu fac parte din proiect, abia s-au terminat lucrările mari, bine că s-a dat drumul circulației, s-a descongestionat un sfert din Bacău, dar n-ar fi fost frumos să vedem și marcajele albe? Pentrua sta, aș fi lăsat de la mine, aș fi suportat și un sobor de preoți la fața locului.
În paranteză fie spus, constructorii români sunt campioni la făcut mizerie în jurul șantierelor, e incredibil cum în străinătate se lucrează fără atâta praf și moloz.
Asta e! O să-mi placă și la următoarea inaugurare, pe Calea Moinești, când va fi prezentată pista pentru biciclete. Ultimele două veri, m-am chinuit pe Arcadie Șeptilici, de m-a și bușit un bou cu mașina, abia aștept la anu’, să ne arate cineva cum arată minunea eco a Bacăului. Sincer, eu mă pot lipsi de ea, mă pot descurca, la fel ca până acum, dar e inclusă în proiect, merită o panglică, în drum spre Trebeș.
Lasă un răspuns