O biserică din Bacău se află printre multe altele care vor primi – la limita exterioară a legii – bani ca să-și sporească strălucirea orbitoare. Finanțările pe Legea 350 sunt și anul ăsta subiect de scandal, pentru că aleșii noștri ar fi vrut să epuizeze milioanele alocate sportului și cultelor, dar să economisească alte milioane, de la domeniile în care chiar se mai face câte ceva util pentru oameni.
Dintre cele 23 de biserici (de toate religiile) care cer bani pentru uși, tencuieli, curți interioare, mobilă, se disting două „Case ale lui Dumnezeu”. Una vrea bani de la buget, ca să-și pună sistem de alarmare, iar alta, ca să-și instaleze paratrăsnet. De unde tragem concluzia că nici teama și nădejdea în Dezeu nu mai sunt ce-au fost, preoții se tem să nu fie trăsniți și furați. Știu ei mai bine de ce.
PS. La Sf. Neculai, se pun borduri, de la buget. Mai au un pic și cer să le asfalteze altarul. Deși, la „oja” care se tot dă prin oraș, s-ar putea să n-aibă încredere și să ceară marmură de Carrara și semafoare poleite cu aur.
Legea 350/2005, articolul 3, alin. 5: Potrivit dispoziţiilor prezentei legi, nu se acordă finanţări nerambursabile pentru activităţi ce presupun dezvoltarea infrastructurii solicitantului, cu excepţia cazului în care aceasta reprezintă o componentă indispensabilă proiectului.
Se cam încalcă legea.
Paratrasnetul e aproape de cer, sigur are legatura cu „proiectul” :))