„Bestia malefică”

Se fac acuși vreo 20 de ani de când lucrez în presă. În general, am avut și niște funcții relativ importante în domeniu. Printre atribuțiile unui șef se află și buna gestiune a „resurselor umane”. Sună de lemn, dar cam asta-i esența.

De-a lungul vremii, am dat afară câteva zeci de oameni, din diverse motive. Pe unii i-am prins la furat, alții erau bețivi, neserioși, analfabeți, incompetenți, corupți, dilii șamd. Alții nu aveau defectele astea, dar erau nărăviți la rele sau de o extremă ostilitate.

Sunt perfect capabil să lucrez cu oameni care nu mă suportă, atâta vreme cât merge treaba, jurnalul tv sau ziarul apar în condiții bune. Nu angajez și nu concediez în funcție de vreo hachiță de-a mea sau de-a altora. Sunt cât se poate de pragmatic, am redus la minimum doza de subiectivism.

De asemenea, sunt și conștient că oamenii pe care i-am dat afară mă urăsc. Și eu m-aș urî, dacă m-aș da afară! Unii țin în rărunchi ura cu anii, cum e cazul ăstuia. Dacă m-aș apuca să scriu de ce l-am dat afară acum vreo 15 ani, nu l-ar mai ține nimeni. Nici pe el, nici pe alții. Oricum, e treaba lor dacă își trăiesc o viață constipată. Sau ultimul, cu cele 4-5 pseudonime, care e turbat proaspăt și-mi ridică statuie fără soclu.

Ce pot eu să le fac? Mă bucur că se-apucă de scris, ca să-i vadă și alții ce mentalitate au ori cât de analfabeți sunt. E în firea omului să își manifeste furia pe alții și să caute vinovați, în loc să se analizeze și să găsească partea lui de vină.

• PS. Alți șefi, alt stil. Bibire, de exemplu, acum îi compătimește pe cei de care se plângea maxim când era la Ziar. Mulți oameni buni au rămas pe drumuri ca să nu fie clintită bunăstarea lui și a consoartei. Se prea poate ca eu să fiu o „bestie malefică”, dar măcar nu sunt ipocrit. Nu plâng cu lacrimi de crocodil de mila „victimelor” mele.