Autoritățile publice sunt tot mai agasate de birocrația care întârzie cu anii realizarea proiectelor cu finanțare europeană. De altfel, nici la privat viața nu e mai ușoară, oamenii de afaceri ieșind deseori în pagubă, din cauza nepăsării ministerelor și organismelor intermediare.
Ieri, s-a semnat la Mărgineni contractul de finanțare a iluminatului public pe bază de celule fotovoltaice, prilej pentru Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, să vorbească despre cei patru ani care au trecut până când s-au mișcat hârtiile, ca să se ajungă în faza asta. Și nu suntem la final, urmează licitația și execuția propriu-zisă.
De față, era și Maricel Popa, secretar de stat în Ministerul Economiei, care a zis că nici vorbă de birocrație, se muncește pe rupte, de vină sunt cei de dinainte, care au ținut 3.000 de dosare la sertar.
„Stați să punem adevărul la locul lui, dumneavoastră aveți o experiență de un an, eu de nouă ani, știu ce vorbesc, sunt probleme de sistem, e birocrație exagerată (…)”, a replicat Benea, iritat de fanteziile secretarului de stat.
Discuțiile apar pe filmare, sunt interesante, mai ales că Maricel Popa e din Iași (PSD), dar asta poate nu contează așa de mult cât spălarea pe creier din birourile guvernamentale.
Astia de la Bucuresti nici nu stiu bine pe ce lume se afla.