Președintele Traian Băsescu a „eliberat” o înregistrare în care explică situaţia dosarului lui Adrian Năstase, despre care se vorbea într-o telegramă Wikileaks. Băsescu le spune pesediștilor că Sergiu Sechelariu l-a turnat la Parchet pe fostul premier. La discuție este și Florin Iordache, PSD, vicepreședintele Comisiei Juridice.
- Întâlnirea preşedintelui României, Traian Băsescu, cu reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul reformei Justiţiei (Palatul Cotroceni, 17 februarie 2009)
– fragment –
(…)
Florin Iordache: (…) Chiar nu putem fi consideraţi o anexă a Parchetului. Eu sunt de acord, dar eu m-am uitat şi eu în raport, nu spune foarte clar nici în acest raport tehnic că trebuia să ne pronunţăm într-un anumit fel pe dosarele lui Adrian Năstase. Şi de aceea a fost un vot împotrivă, pentru că efectiv pe ce s-a dorit, punctul de vedere al nostru a fost că într-adevăr, cu tot respectul pentru colegii noştri, au fost nişte dosare politicePreşedintele Traian Băsescu: Aici este bine ca aţi spus acest lucru. Domnule vicepreşedinte, aceste dosare au fost la mine şi eu le-am avizat pentru începerea urmăririi penale şi pot să vă spun ce era acolo ca să vedeţi cât sunt de politice. Era plângerea lui Sergiu Sechelariu că i-a dat şpagă lui Adrian Năstase. Era plângerea doamnei care a fost inspector la Inspectoratul în Construcţii, care şi ea spunea că pentru a fi numită a trebuit să facă nu ştiu ce. Era plângerea consulului sau declaraţia consulului de la Beijing, care spunea cum domnul Adrian Năstase i-a dat 500 de mii de dolari ca să cumpere mobilier. Şi pe urmă era iarăşi declaraţia lui Sergiu Sechelariu cu containerele din China au venit la Bacău. Ei, ăsta e dosarul politic. Eu ce să vă spun? Politic, nepolitic, doar dacă vi l-aţi făcut în acelaşi partid. Că domnul Sergiu Sechelariu a fost membru PSD, dânsul a iniţiat plângerea, doamna de la Inspectoratul în Construcţii a fost de la PSD, dânsa a făcut plângere. Consulul era numit de Primul-ministru, la Beijing, deci consulii nu se numesc de Preşedinte, deci nu domnul Iliescu l-a numit, ci l-a numit Primul-ministru. Omul ăsta a scris ce a trebuit. Dosarele astea au fost la mine. Deci de unde le scoateţi politice?
Mircea Geoană: Dar nu e singurul partid care procedează aşa..E o practică curentă.
Preşedintele Traian Băsescu: Da, deci domnul vicepreşedinte eu nu vreau să tensionăm lucrurile, dar vreau să le discutăm cinstit. Vreţi să…dacă tot aţi spus că sunt nule probele, eu le dau drumul la presă, domnule, ca să închidem subiectul. (…) Dar ceea ce faceţi şi încercaţi să faceţi aici, între oameni care ştiu despre ce este vorba, e jenant. Eu…domnul Diaconu, putem scoate din arhivă dosarul, pentru că poate să-l vada oricine în momentul de faţa şi dosarul Zambaccian, ne dumirim dacă Sergiu Sechelariu e cumva sau doamna Jianu sau consulul de la Beijing, ne dumirim acum. Nu are sens să mai mergeţi să pedalaţi pe asta, pentru că mă obligaţi să fac publice dosarele ca să mă apăr, că m-am săturat de povestea politică.
(…)
Nu pot să cred că un membru al super-onorabilei familii Sechelariu ot Bacău e turnător. Nope! Nu și-a luat funcția de secretar de stat pe șpagă și nu l-a turnat pe ăla care a primit, n-ar putea face așa ceva. Parol! Și marmota uite-așa împacheta ciocolata!
Nu stiu daca e cazul sa ne uitam in gura lui Basescu.