Au trecut opt ani de la precedentul articol despre cum nu avem în Bacău o criză reală a locurilor de parcare. Între timp, mașinile sunt mult mai multe, iar orașul pare mai aglomerat. Și chiar e, dar încă nu suntem la nivelul marilor metropole decât poate în august, când vin „stranierii” și locurile par de negăsit. Dar chiar și atunci criza e falsă.
În ultimii 15 ani, nu cred c-am găsit de mai mult de două ori loc să parchez la Policlinică. Zona e aglomerată, pentru că ai în jur Primăria, Poșta centrală, Finanțele, bănci, restaurante, magazine. Plus că suntem la intrarea în centrul centrului orașului. Totuși, de când municipalitatea amenință cu amenzi, uite ce mândrețe de locuri goale!
Nu avem o criză de locuri, ci una a gherțoismului. Fiecare ar vrea să parcheze gratis și fuge de locurile civilizate. În schimb, șoferii parchează ilegal, dar gratis, peste drum, în zona finanțelor. Pe trotuare, pe unde apucă, doar ca să nu plătească sau, doamne ferește, să nu meargă pe jos câțiva pași în plus.
Pentru cine sunt locurile de parcare de la instituții?
O categorie specială este a parcărilor de la instituțiile publice, băncile etc nominalizate mai sus. Toate au locuri de parcare, dar în loc să le pună la dispoziția celor care au treabă acolo, sunt folosite de propriii angajați, ceea ce e incorect, contribuabilii ar trebui să primeze.
De aia nu pricep de ce, de pildă, Primăria și-a rezervat cu barieră locuri, în loc să le țină libere pentru cei care se adresează instituției. La fel la bănci, Prefectură, Casa de Pensii, AJOFM, Poliție și orice instituție publică: locurile de parcare sunt pentru vehiculele instituției și pentru contribuabili, nu pentru angajați!
Totusi, mai ales zonele rezidentiale sunt sufocate. Solutia: parcari supraetajate pe locurile actualelor garaje care ocupa mii si mii de metri patrati in care de multe ori regasim orice (inclusiv magazine), dar numai masini nu.
@Cristian Ghinghes: Sunt soluții pentru fiecare problemă în parte. De pildă, în zona Letea, are sediul într-un apartament firma Austral. Habar n-am cu ce se ocupă, dar au multe mașini. În față, sunt deseori parcate simultan 4-5 autoturisme ale firmei. Dacă s-ar face un regulament și fiecare ar plăti să țină mașina, s-ar mai aerisi cartierele. Eu aș fi dispus să plătesc un abonament anual, ca mine sunt mulți.
Felicitari pentru articol!
Nu ati specificat nimic despre scolile de soferi care isi tin flota de masini prin toate parcarile publice.
Nu ar trebui sa aiba garaj, conform legii?
Neaparat trebuie schimbata legea in ceea ce priveste numarul de locuri de parcare pentru cladirile noi construite (aviz Domnule Primar Ghinghes). Si evitat si tertipul in care obtin autorizatie de constructie pentru cladire de afaceri si apoi ii schimba destinatia in bloc de locuit (vedeti ce s-a intamplat pe N. Titulescu cu blocul din spatele fostei Stari Civile: au facut parcarea blocului pe trotuare).
Poate schimba si Politia Locala cele mai proaste aparate de taxat parcarile publice (care functioneaza doar cu monede). Trebuie sa permita plata si cu bancnote sau card.
Nu-i asa!?! Angajatii (privati sau bugetari) care lucreaza in zona sunt niste fraieri care n-au aceleasi drepturi cu ceilalti posesori de permis care au treaba pe acolo si se deplaseaza pe roti…angajatii acestia au doar obligatii, sunt subcetateni, slugi, sclavi, unelte vorbitoare! Ce-ar fi sa nu mai bagati dihonie intre oameni, categorisindu-i in fel si chip, dupa cum va convine?? Insistati pe aspectele relevante: parcam aiurea, pe cate doua locuri, pe spatiul verde, pe locurile rezervate, fara sa platim 80 bani pe juma de ora…astea trebuie sanctionate si corectate!