Un reprezentant al asociației Pro Infrastructura admitea ieri, după votarea legii pentru autostrada A8, că investiția ar fi cam scumpă, de 6 miliarde de euro fără tva. El a venit și cu o soluție pentru ieftinire, șoseaua „de mare viteză” să aibă curbe mai strânse, corespunzătoare unei viteze maxime de 90 km/oră, că nu e nevoie de 120 km/oră ca să treci munții din Moldova spre Ardeal. Așa a văzut el prin Alpi.
Am fost și eu prin Alpi, nu peste tot, în Austria n-am găsit viteză maximă admisă mai mică de 100 km/h. Am întâlnit 90 km/h doar pe centura Vienei. Viteze maxime mai mici pe autostrăzi am găsit doar acolo unde se fac lucrări de întreținere. Nu zic că le-am văzut pe toate, nu bag mâna-n foc, dar am dubii că ceea ce a spus cel de la Pro Infrastructura este sută la sută corect.
În fine, cei care nu vor altă autostradă decât prin Iași țin la proiectul lor și pentru asta sunt gata să renunțe chiar la parametrii unei autostrăzi sau cel puțin la unii importanți. Practic, autostrada A8 ar deveni ceva mai ieftină de 6 miliarde de euro, dar ar fi mai șerpuită și ar suporta viteze de drum județean. OK, facă-se, nu-i bai! Sunt totuși dezamăgit de reacțiile de după votul de ieri, care transformă Iașiul din capitala istorică în Capitala Isterică a României.
Părerea mea e că se va întâmpla așa: se va aplica legea autostrăzii 8, așa cum scrie acolo, adică se va demara licitația pentru actualizarea studiului de fezabilitate. În paralel, se va lansa și licitația pentru SF-ul autostrăzii A13 (Brașov-Bacău, cu prelungire la Iași, prin Pașcani). Ambele achiziții vor merge în paralel, pentru că realmente nu se incomodează una pe alta.
La final, când va fi să se facă licitațiile pentru execuție, se va vedea limpede care se poate și care nu se poate face, ce e rezonabil, ce nu e rezonabil. Guvernanții din 2020 vor avea dilema asta de rezolvat.
Politicenii aflați atunci la putere vor decide care începe mai repede, Autostrada A8 sau Autostrada A13, sunt curios pentru ce proiect vor opta la ora aia parlamentarii de Bacău. Nu că ar conta, realmente dacă n-ai reprezentant în Guvern, eventual chiar ministru la Transporturi, ai ocazia să asiști, nu să intervii în discuție.
Lasă un răspuns