![]()
![]()
În curtea Centrului Apostu am pozat pietroaiele din stânga. M-am gândit că le-a cules cineva de pe stradă, de
la deszăpezire, dar totuși sunt prea mari ca să se piardă prin pietriș.
Noroc de inscripția „Compoziție” (foto centru) că altfel n-aș fi deosebit cei doi bolovani de o operă de artă. Acuma, că știu, mi se pare și mie că e ceva ce trebuie protejat de UNESCO.
Totuși, dilema mea de mârlan în cele culturale s-a oprit la „compoziția” din dreapta. Cele trei anvelope simbolizează oare „Sfânta Treime” sau „Cele trei borte sufletești ale artistului care a plătit Taxa de Mediu?”
Sau, Doamne-ferește! cele trei coroane ale Papei!
Nu reiese limpede daca sufletul cu trei gauri e de iarna sau de vara.
Ma gandesc ca asta e valoarea alora de-shi zic artisti plastici. Probabil ca in mintea lor pietroaiele alea inseamna ceva. Pentru mine si altii nu inseamna nimic. De aici contradictia la moda: genii neintelese de ignoranti.Bai tata e plina lumea de amatori dar ma linistesc gandindu-ma ca de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. sincer!
Sau or fi o interpretare originala a „Spargatorului de nuci”…
Pneurile au rolul, probabil, de a proteja capacele canalului de vizitatori nepoftiti!!!Iar despre arta…
Arta, ba! Ce stii tu? :))
cine nu are ce face(si are timp de pierdut )…..recurge la asemenea lucruri!
Totuși, dilema mea de mârlan în cele culturale s-a oprit la „compoziția” din dreapta.
cat adevar!!