Ion Fercu este profesor și director al Liceului „Ion Borcea” din Buhuși și are mare nevoie de ajutor, pentru că nu-și mai poate întreține casa la standardele obișnuite și ar putea rămâne pe drumuri, dacă situația se agravează.
Din salariul de profesor cu un pic de funcție și al soției – învățătoare – Fercu nu și-a putut cumpăra un utilaj de deszăpezire, ca să poată intra/ieși din cuibușorul în care-și duc traiul de zi cu zi. Ar fi vrut să apeleze la angajații primăriei sau la elevii din școala pe care o conduce, dar domnul director n-a vrut să-și etaleze traiul modest, chiar spartan, pe alocuri.
A plătit, în cele din urmă, niște țigani din zonă, cu banii pe care-i câștigă de la Deșteptarea, unde-l laudă în față pe primar și îl critică sub pseudonim. Și menajeră harnică e greu să găsești, mai ales că-ți cere plata la hectarul de parchet și tona de covoare, dar n-ai de unde, pe criza asta.
Surse demne de încredere susțin că profesorul Fercu mai are nevoie urgentă de un GPS, ca să se orienteze prin casa pe care și-a construit-o ca un adevărat gospodar, în ultimii doi ani. Bine că a terminat-o – se săturase să umble cu var și moloz pe el. Nici nu mai știa unde s-a murdărit, pe șantierul de acasă, ori pe cel de la școală, unde s-a construit noua sală de sport și au fost modernizate interioarele.
O altă problemă care-l frământă pe Fercu este de ordin estetic. El a fost capabil să-și construiască din leafă ditamai vila, dar vecinii n-au reușit să țină pasul cu el și acum îi strică toată splendoarea de panoramă. Ar fi vrut să boteze imobilul „Belvedere”, dar te faci de râs cu sărăcia asta din jur!
– foto Ion Fercu – deșteptarea.ro.
Asa este domnule multe din cele scise se regasesc si inca si altele cum ca s-ar fi folosit de unii paznici de la grupul scolar Ion Borcea pentru ai presta diverse munci la casa,chiar eu l-am vazut pe un baiat Santa de la Orbic prestand la el in curte.Sa-i fie rusine acestui domn Fercu!Este un lingusitor care nu permite unor copii sa se antreneze in sala de sport a liceului,a pus monopol pe ea,bine ca permite la altii de pe la ADM FIN sa joace fotbal, ca vezi ala a inchiriat sala dar unde or fi banii ,este un mare porc si un nesimtit acest poet din Vale.
In orasul in care multi traiesc din furaciuni, e posibil si ca un profesor sa aiba vila de nabab. Doar diplomele de bacalaureat au valoare mare pe piata, nu?
Casa e facuta cu banii baietilor lui, prostanacule. Ambii sunt directori de banca.
adrian » Cu totii ne dorim o matusa Tamara.
mosule cred ca tiganii care l-au ajutat sa deszapezeasca la casa sunt cei doi sclavi ai lui ,Linguraru si Bobec, ambii sunt paznici la liceu , ca doar tre sa se puna bine cu stapinu,nu ?
Intradevar are doi baieti care am inteles ca lucreaza in sistemul bacar iar atat el cat si sotia lucreaza in invatamant iar el ca directoras ridica acolo modica suma de 5-6 miare lunar.
Mai nou domnul directoras este foarte ocupat ca sa-si schimbe anvelopele de iarna cu cele de vara la trimis pe un angajat al Scolii Profesionale (Ghiorghita Cristi).Vedeti cum foloseste tovarasul Fercu angajatii institutiei pe care o conduce la propasirea familiei Fercu.Sa-ti fie rusine !!!!!
Daca tot esti mare jurnalist, dupa cum te dai,ar trebui sa te informezi mai bine… Dupa cum spunea si Adrian, casa e facuta cu ajutorul copiilor sai, care sunt directori in sistemul bancar de foarte multi ani. Oricum, nu putem compara un oras ca Buhusi cu Bacaul in ceea ce priveste banii alocati la scoli. Oricum, daca mori de ciuda ca tu locuiesti intr-o garsoniera la nefamilisti, iar domnul Fercu la vila, nimeni nu te impiedica sa inveti, sa te faci director de scoala sau de banca…
Analfabetas de Popescu, lumpen de presa, izgonitule de peste tot,traiesti criticandu-l pe fercu, pe care-l rugai seara, cand se incheia editia, sa-ti scrie un editorial, pentru ca tu aveai creierul blocatde alcool si gena? Am fost colegi de redactie, ce mama dracului!!! E drept ca fercu iti dadea peste bot, dar….
varia » Nene, ma confuzezi cu betivul tau preferat. El inca mai lucreaza acolo, inca te mai roaga si inca mai bea. Mars!
Apartamente pentru copii in Bucuresti,vila ,fie si in Buhusi,pentru cineva care „a invatat si s-a facut director „fiind apreciat de toti inspectorii generali -Florescu,Iorga,Cojocaru-Chiar ca este de invidiat.Care o fi adevarata reteta a imbogatirii sale?Este singurul profesor bun de director?
Dar uite ca venira si unele semne biblice spre famila Fercu in weekendul 8-10 febr 2013 unui copilas al sau ii fu suspendat permisul de conducere pentru ca in timp ce conducea auto se afla sub influenta lui Bachus (asa cu o valoare peste limita contraventiei incit sa o puna de un dosar penal), iar la citeva zile (3-5) si cealalta odrasla avu un accident pe strada Republicii si lovi un barbat care traversa prin loc nepermis (oare asa sa fie). Ce se intampla tov director? I-a meri matale pe la Bacau si te plange oleaca la domn inspector sef Oprisan ca poate are garda din Buhusi ceva cu matale sau poate te blestema baiatul lui Bocancea pe care il stresasi rau de tot…..
Nu cred ca este problema nimanui cum si-a construit domnul Fercu casa sau pe cine foloseste la dezapezit.In loc sa ne ocupam de scris articole jignitoare la adresa altora ar trebui sa punem osul la munca si sa nu mai trandavim ca leprele in fata laptopului.Jalnic ! Asta e cuvantul cel mai potrivit pentru a te descrie domnule draga. Nu contest faptul ca persoana in cauza se foloseste de functie si de relatii pentru a obtine anumite servicii dar nu-l puteti acuza de faptul ca nu este demn de functia sa. Este un profesor extraordinar ,de la care inveti multe si mai important de atat, INTELEGI la ora. Este un profesor care intelege elevii,un profesor care se implica in proiecte si le aproba pe cele propuse de noi.Un profesor care te sprijina si te indruma in ceea ce vrei sa faci pe viitor.Un profesor luminat , fara ideologii comuniste ,capabil sa se coboare la mintea noastra dar sa ne fie si un model de adult .Niciodata cand am avut nevoie de un sfat nu am plecat din cabinetul dansului nedumerita. Si nu, nu vad in nici un profesor un om cu aceste calitati;Calitatile care ar trebui sa le detina un bun lider.
@Eleva in liceu: Daca era un profesor asa de bun, nu scriai tu acum ca o analfabeta.
@nela: Reteta este cea a unui om diabolic de lunecos ,ipocrit ,periculos care stie sa-i manipuleze pe ceilalti intr-un mod diabolic.Eternul secretar de partid care la Revolutia[asa -zisa] din ’89 era de negasit iar sotia fiind sunata si rugata sa-l dea la telefon raspundea invariabil ca;,,,,,,,,e in padure la plimbare!”.Succesul se ,,datoreaza ” si lasitatii unor profesori de 2 bani.
Doar un mosulet handicapat si ipocrit care nu stie cand sa se pensioneze odata. Molfaie guma in fiecare zi crezand ca e mare smecher, cand de fapt ii cade placa dentara. Mai are o besina si ajunge in sicriu. Hai sictir „eminenta cenusie”!
baietii care-l pupa in cur pe fercu, scribul cu state vechi pe lins la primarul HOT si puscariabil de buhusi, nu prea cunoasteti realitatea targului …!
Lasati ciocu mic, baietii lui au alte treburi decat sa-i faca casa lu’ tatsu… si stiu ce spun!
mi-greu sa inteleg de unde atata rautate. stiu ca dl Fercu e un dascal remarcabil si iubeste comunitatea buhuseana.nu stiu sa se fi ocupat cu afaceri ilicite sau trafic de influienta. cine acuza ar trebui sa probeze cu dovezi palpabile.e usor a arunca cu noroi. ar fi mai bine sa ne vedem fiecare de capra lui si sa nu mai judecam pe altii.
sa va dea Dumnezeu gandul cel bun!