Gata și guvernul ăsta, putem să ne considerăm în perioada de tranziție spre Guvernul Dragnea. La cum am văzut că s-au derulat audierile în comisii, miniștrii și premierul Sorin Ghindeanu se vor face cât ai zice pește atât de nesuferiți, încât venirea lui Liviu Dragnea nu va mai părea o catastrofă, ci răul cel mai mic. Asta, plus informația că Ciorbea, așa-zisul Avocat al Poporului, contestă mâine la Curtea Constituțională legea care-l priponește pe Dragnea la ușa Palatului Victoria…

Una peste alta, în noul guvern nu e niciun ministru din Bacău. Cică era în cărți – pe surse – deputatul Gabriel Vlase, dar a fost evident că n-o să fie ministru, când Dragnea a zis pe șleau că politicienii școliți de SRI nu pupă în guvernul lui. Or, Vlase are în CV-ul public Academia Naţională de Informaţii și Colegiul Superior de Securitate Naţională, al Serviciului Român de Informaţii.
În paranteză fie spus, nu cred că noțiunea de „securist” are legătură cu cei școliți de SRI. Cât de proști să fie ăia de la SRI, încât să-și atârne infiltrații la vedere, ca rufele pe sârmă?! Nu zic că ăștia, cu studii SRI, nu-s – de unde naiba să știu? – mă gândesc însă că greii, adevărații nu își trec în CV așa ceva, se școlesc mai pe tăcute, ca să rămână acoperiți, să-și facă treaba în liniște.
Oricum am da-o, e foarte nasol că Bacăul n-are nici de data asta un ministru, Vlase ar fi fost, cred, mai activ și vizibil, dar asta e, poate în Guvernul Dragnea Însuși… Mi se pare că toată Moldova n-are picior de ministru în Guvern, deși a votat. Cică e unul născut prin nordul regiunii, dar fugit de mult, după cum se vede în harta unui consilier local din Iași:

Sper însă că parlamentarii din Bacău n-or să mai vină peste patru ani, să ne spună că au muncit „la secret” – cum a făcut-o unul cu trei mandate la activ.
În fine, un ministru ar fi ajutat Bacăul, dar nu e sigur, numai Valerian Vreme ce s-a mai agitat pentru Bacău, Gabriel Berca doar a vorbit la televizor. Altul nu-mi amintesc, Sergiu Sechelariu era poreclit „ministru” de presa familiei, în realitate a fost doar secretar de stat.
În absența unui „cui al lui Pepelea” în Guvern, Bacăul are cu atât mai multă trebuință de parlamentari activi. Există investiții care au mare nevoie să fie împinse la deal: centura, spitalul municipal, pista aeroportului și, cireașa de pe tort, autostrada.
Azi, premierul desemnat Sorin Ghindeanu a spus, în discursul din Parlament, că e musai să avem o „autostradă de la Vest la Est”. Cu speranța că era vorba despre România și nu Transilvania, am luat-o ca pe o promisiune.
Lasă un răspuns