Câțiva băcăuani autonomi stau de câteva zile pe malul lacului de la Insula de Agrement și se miră că, deși a început umplerea post-decolmatare, încă mai trebăluiesc OZN-uri pe-acolo. Ce se întâmplă, și-au zis ei?
M-am interesat și io-te: se dezafectează organizarea de șantier, se repară drumul folosit pentru transport (care aparține Hidroelectrica), se transportă materiale depozitate temporar la marginea lacului.
Umplerea lacului se face cam cu un metru pe zi, așa-s procedurile decise de ABA Siret. Nu un metru cub, ci un metru înălțime, cică. Efectele se fac mai vizibile întâi în aval. Apropo, lacul nu e de agrement, ci unul de tranzit, gândit să regleze surplusul de apă. Abia după anii 70, când s-a amenajat insula, a fost folosit cumva pentru agrement, deși de când mă știu eu scăldatul era interzis acolo, ba niște cretini au pus și un semn de interzis, cu o caracatiță, de umbla zvonul prin oraș că e un octopus uriaș care te ia și de pe mal, dacă stai prea aproape de apă.
Și vine tărășenia tărășeniilor. După ce a tărăgănat câțiva ani decolmatarea (timp în care a luat amendă de la ABA Siret, pentru exploatarea „agregatelor”, adică a pietrișului), afaceristul care a avut fostul contract vrea acum să blocheze umplerea lacului. Omul s-a dus la ABA Siret și a spus că apa distruge urmele „decolmatării” a 25.000 de metri cubi, pe care a făcut-o el și pentru care vrea să ceară bani. Cu alte cuvinte, ar vrea să nu se umple lacul încă vreo doi ani, cât ar dura procesul.
Și pentru că domnul are acest interes, s-a născut campania pe care o putem denumi „nu s-a făcut decolmatare”, în care unii s-au înscris din naivitate, alții pentru că se cunosc cu respectivul decolmatator-exploatator.
Lasă un răspuns