
Tot mai mulți pasageri care tranzitează Aeroportul Bacău se plâng de serviciile proaste, la prețuri exorbitante, ale taximetriștilor. Adevărul e că degeaba s-a modernizat cam totul pe acolo, acum se construieștte și strada Aeroportului, urmează să se facă și o pistă nouă, dacă acest „detaliu” nu e pus la punct.

Să ceri 100 de lei de la aeroport până pe Nordului e japcă curată, mă mir că mai au autorizații băieții ăia veseli care încă sunt tolerați în jurul terminalului. Nu știu a cui e „jurisdicția”, cred că ține mai mult de primărie…
Soluții sunt mai multe, cea mai bună are fi o licitație, în urma cărora doar taxiurile care corespund unor criterii de civilizație să treacă de barieră. Apoi, pentru că se știu orele cu aterizări și decolări, se poate imagina un traseu expres de autobuz, care să lege aerogara de gară, autogară, hoteluri etc.
Nu în ultimul rând, Primăria, prin Poliția Locală, ar trebui să-i călărească pe jăpcari. La fel Protecția Consumatorilor etc. Din câte știu, conducerea Aeroportului Bacău cheamă periodic instituțiile în control la taximetriști, probabil trebuie să mai vrea și controlorii să priceapă importanța serviciului de taximetrie.
În caz contrar, jegul și scârba vor crește pe modelul Otopeniului.
Asa este, sunt niște nesimțiți care se cearta și vorbesc urat cu clienții aeroportului, stau în fata acolo se aduna la cafele înjura vorbesc urat de fata cu clienții, încearcă sa agate cu glume expirate și scârboase, sunt mână în mana cu paznicii și doar acciasi taximetriști aceleași fete de japcari o sa le vezi mereu , știu mulți pasageri care au fost păcăliți cursele de la Aeroport pana în centru 20-50 Euro!!! Și credeți ma ca fac multe multe magarii o săptămână dacă stați pe aici aveți cu ce sa ii prindeți, ca dehh doar schimb valutar încă nu este…
Am pățit-o și eu ci spăgarii de taximetriști din fața aeroportului.
Cel mai bine este să faci comandă la o altă firmă de taximetrie și până ai ieșit cu bagajul a venit și taxiul comandat.
În acest fel ai rezolvat problema.
Eu așa fac de câțiva ani.
Vă salut.
Gânduri bune.
Numărul mașini și numarul de înmatriculare facut public…
Sa-i ia naiba pe japcarii astaia nesuferiti, niste needucati!