Anul trecut au început lucrări la niște rezervoare de apă, de la Barați. Nu s-au terminat decât pe jumătate, pentru că opoziția a făcut panaramă și a cerut oprirea / amânarea lucrărilor.
Citiți ce spunea actuala conducere a Primăriei Bacău în vremuri când se înregistrau în tot județul cam 20 de cazuri de Covid-198 pe zi, în iulie, și ceva mai mult în august 2020. Cam cât e și la ora asta:
Acum, în plină pandemie și în plină caniculă, a decis să facă lucrări care puteau fi amânate în toamnă, lăsând mii de băcăuani fără apă sau cu presiune redusă. – Lucian Viziteu – 5 august 2020
Dincolo de faptul că aceste lucrări se puteau executa oricând, nu în plin vârf pandemic, din discuțiile cu specialiștii, a reieșit clar că lucrările invocate se referă, de fapt, la intervenții clasice de mentenanță la unul dintre rezervoarele existente. Nu s-a derulat nicio investiție pentru a rezolva problema rezervei de apă a orașului, iar a lăsa băcăuanii 11 zile cu program restricționat de furnizare a apei, pentru o reparație capitală la un rezervor este dovadă de inconștiență și cinism.
În aceste condiții, îl somez ferm pe primarul Cosmin Necula, să reprogrameze aceste lucrări și să nu priveze băcăuanii de apă potabilă! Îi cer să nu acționeze electoral, pentru că riscurile îmbolnăvirii a tot mai mulți băcăuani este unul real!
Sănătatea băcăuanilor este mult mai importantă decât orice miză electorală, iar orice acțiune împotriva tuturor demersurilor de a limita efectele epidemiei de coronavirus este o meschină bătaie de joc. – Liviu Miroșeanu – 23 iulie 2020
După un an, vitezeii conduc Primăria și fac ceea ce au blocat acum un an, avem apă cu program mai mult de 30 de zile. Pentru că de-aia n-are ursul coadă!
Lasă un răspuns