Publicațiile Șapte seri, inclusiv ediția de Bacău și Neamț, au fost prinse cu ocaua mică, la o serie lungă de verificări ale Biroului Român de Audit al Tirajelor. Pagina de media dezvăluie că „la Șapte seri, din 32 de controale, 30 au remarcat diferențe majore între tiraj și rezultatul verificărilor”.
Explicația dată de editori faptului că au ieșit rău în repetate rânduri: revistele erau ridicate din tipografie chiar înainte să vină controlul. Hahaha, ce penibili!
În general, practica acestor publicații este să le spună clienților că tipăresc să zicem 5.000 de exemplare pe ediție sau chiar 10.000, dar, în realitate, să scoată mult mai puțin, în funcție de încasările pe care le au.
De practica asta a lor m-am lovit când eu puneam bani de la mine, ca să-mi scot revista Super Bc în tirajul promis clienților. Din păcate, clienții de publicitate preferă să se lase păcăliți de brandurile astea cu practici de căcat.
Despre păcăleala cu Zile și Nopți, am scris aici. Despre alte minciuni, aici. Despre cine plimbă prin Bacău minciunile „Șapte seri”, aici.
Sfatul meu pentru clienții de publicitate: nu mai dați bani publicațiilor suspecte, gen Șapte seri, Zile și nopți și Deșteptarea. Cea din urmă nici măcar nu mai este în BRAT, ca nu cumva să afle cliențiii Adevărul. Sau, dacă insistați să aruncați banii pe geam, nu plătiți fără să verificați personal tirajul, la ieșirea din tipografie. Inopinat. N-au ce să comenteze pe banii voștri.
Trebuie sa fii tare fraier sa dai banii fara sa verifici.