De când e președintă la PDL Bacău, Tudorița Lungu a făcut ochii roată în partid. „N-ai cu cine, soro!”, și-a zis, după care a început să caute o soluție de recrutare a candidaților pentru viitorul Consiliu Local Bacău, la alegerile din 2016.
La 1TV, a zis că intenționează să facă o „selecție pe proiecte, pe lista consilierilor locali, chiar și din afara partidului”. Se va da un anunț, în care primele trei proiecte care vor fi selectate de o comisie „nu numai politică”, ci și din „societatea civilă”, să fie printre primii pe lista PDL, pe locurile eligibile. Ideea nu e originală, primul care a pus-o în practică a fost Gheorghe Falcă, primarul Aradului.
Proiectul lui Falcă a fost lansat pentru localele din 2012 și s-a numit „3 pentru Arad”. În cele din urmă, a ieșit cu scandal, pentru că s-a transformat în „3 pentru Falcă”, după cum au acuzat opoziția și unele ong-uri locale afiliate altor partide.
În acest moment, PDL are fix trei consilieri locali în municipiul Bacău.
Da anunt la ziar? Face licitatie cu strigare?
la care ziar?