Cum și pentru ce transformi un ziarist în securist de presă?

Mărturisirea – reală ori mincinoasă – a lui Robert Turcescu despre faptul că ar fi fost locotenent-colonel acoperit în slujba unui serviciu secret a iscat sute de comentarii pe internet. În general, se desprind două concluzii despre portretul robot al ziaristului racolat de o instituție a statului.

Primul tip este ziaristul competent sau influent în breaslă (Turcescu era), care a atras atenția prin profesionalism și tenacitate în exercitarea meseriei. În paranteză fie spus, oricât ar fi de criticat acum Turcescu, nu i se pot trece cu vederea realizările de jurnalist, indiferent că a fost sau ba mânat de cealaltă parte a „dublei comenzi”. Emisiunile cu Elena Udrea, Corneliu Iacobov și alți analfabeți sunt nu numai memorabile, ci merită consemnate în manuale. Am închis paranteza.

Al doilea tip de personaj racolat despre care se vorbește insistent este al ziaristului corupt, prins de „organe” și pus pe „direcția corectă”. Cea mai mare problemă cu genul ăsta de securist de presă e că el rămâne corupt, ba se folosește în interes personal de protecția pe care se presupune că i-o acordă serviciul secret pentru care prestează.

Securist de bine sau polițist politic?

Un caz concret este al unui ziarist din redacția publicației Gândul, care a povestit cum a fost racolat și a semnat un angajament. Din mărturisirea lui (nu știm cât de corectă este, s-o citim cu precauție maximă), aflăm cam la ce ar folosi un agent acoperit în presă:

„Dacă bat palma cu ei, din când în când, cam o dată pe an, ar urma să primesc de la SRI articole la gata pe care să le plasez în ziar. Asta doar în cazuri speciale cum ar fi un dosar de corupţie care întârzie prea mult la procuratură, caz în care apariţia unui articol în ziar ar fi un mijloc de presiune asupra procurorilor să bage viteză în soluţionarea dosarului.”

– integral, aici.

Dacă relatările sunt reale, avem cum să ne imaginăm cum apar în presă „dezvăluiri”, cum obțin unii ziariști documente pe care le publică febril inclusiv cu CNP-uri, adresele și celelalte date personale ale victimelor. Probabil, ei știu că n-au voie, dar au de îndeplinit un ordin, se supun.

Sursă capturi: adevarul.ro.

Acum, n-are rost să generalizăm că presa moare și să dăm vina pe serviciile secrete, care și-au aservit-o, au transformat-o în cârpă de șters pe jos. Ar fi prea simplu. O mare parte a populației este de acord că Statul trebuie să ghideze mijloacele de informare în masă, ca să n-o ia razna de-atâta libertate.

Chiar și așa să fie – adică bine pentru democrație ca ziariștii să ajute instituțiile statului drept securiști de presă – există o sumedenie de posibilități care derivă. La uma urmei, interesul este o sumă a intereselor individuale ale cetățenilor sau o anumită elită acoperită ori descoperită știe ce-i mai bine pentru țară și ia deciziile așa cum consideră.

Am citit cu atenție citatul de mai sus, din dezvăluirea ziaristului Daniel Befu, și pot să spun că e plină presa cu articole de presat procurorii. Ca să mă refer doar la Bacău, avem zeci de articole de presă prin care procurorilor li se dau indicații, sunt trimiși la ușile anumitor oamenilor, atenționați că nu-s pe calea cea bună, că nu fac dosare suficient de repede pe cât ar vrea „ziaristul” șamd.

Ei bine, dacă – să zicem – Statul are tot dreptul să combată infracționalitatea prin intermediul securiștilor care pun presiune pe procurori, ce ne facem dacă ziariștii acoperiți sunt ei înșiși corupți, se folosesc de super-puterile conferite de apartenența la un serviciu secret, ca să-și ducă mai departe șantajele și interesele personale? Ce te faci cu securistul și securista pe care nu-i poate atinge nimeni, dar au ceva răzbunări personale de dus până la capăt? Dacă securistul este mai mult polițist politic?

La întrebările astea, n-am un răspuns și nici nu vă mai dau exemple, am tot scris, citiți și voi ziarele. Acolo unde apar frecvent „dezvăluiri” și sunt invocate în exces organele statului, care musai trebuie să facă ceva anume, avem, de cele mai multe ori, mâna unui securist sau polițist politic.

Poate nu e rău să ne uităm și la rezultatele acestui sondaj. Tolontan a scris despre „insolvența democrației”, găsiți acolo și despre cum se documentează un ziarist adevărat, care nu primește materiale „de-a gata”.