Fosta Gară D’Orsay a fost reamenajată timp de trei ani, pentru ca, în 1986, să se deschidă publicului cel mai spectaculos muzeu din Paris. Din tot ce-am vizitat, mi-a produs cea mai puternică impresie. Panotaj, organizare, obiecte expuse, totul e perfect. Mai puțin înghesuiala, care te duce ca pe bandă rulantă prin fața exponatelor, fără să ai răgazul să privești pe săturate.
N-am filmat și pozat prea multe, am preferat să vizitez pur și simplu.
Muzeul Luvru (Musée du Louvre). „Modernizat” ca o stație de metrou sau un wc simandicos, fostul Palat Luvru găzduiește opere de artă universală. Unele franțuzești, dar foarte mai multe șutite de pe la alți europeni, orientali, africani. Cele mai celebre exponate ale lor nu-s tocmai de-ale locului, ceea ce spune multe: Codul lui Hammurabi, Venus din Milo și Gioconda, de Leonardo da Vinci. Cele 8,5 milioane de vizitatori pe an au renunțat în ultima vreme să privească, cei mai mulți dintre ei stau cu smartfoanele și tabletele în fața ochilor.
Am și filmat un pic, să vedeți cum se face turism de gloată.
Castelul Versailles (Château de Versailles). Cum se plictisea el, așa, Ludovic al XIV-lea (cel cu Domul Invalizilor) a zis că mai vrea o casă, să aibă unde trage la odihnă, în afara Parisului. Așa s-au făcut, la 1682, Castelul Versailles și un oraș întreg, care să-l servească. Ludovic al XV-lea și Ludovic al XVI-lea au avut tot aici reședințele augustelor lor persoane.
Superb pe dinafară, cam prost întreținut pe dinăuntru. Grădinile sunt superbe însă, deși cei care au fost des pe-acolo spun că au fost și vremuri mai bune. Nici urmă de grătare, cum s-ar face acum pe la noi, dacă am fi fost capabili să construim așa ceva.
Plus câteva cadre trase la Versailles.
Cam atât pentru azi, despre vizitele la muzeele din Paris.
Lasă un răspuns