Cutremurul din 1990 m-a prins în clasă (ultimul an de liceu), în timpul orei. Elevii ca elevii, dar să-l fi văzut pe profesor cum s-a panicat și a zbughit-o primul la ușă, când el ar fi trebuit să aibă grijă de alții!
Campania „Nu tremur la cutremur” e un semn că nu toată lumea doarme-n papuci în țara asta și pleacă de la premisa că oamenii au tendința s-o ia razna, în situații limită.
Campania are și suport video, cu sfaturi ce par banale, dar care trebuie adânc întipărite în creier, ca să devină reflexe condiționate în timpul unui cutremur, de genul „nu fugi pe scări!”. Părerea mea e că, totuși, s-a exagerat cu particularizările „acasă”, „la serviciu”, „la școală”, „pe stradă”, când principiile de bază sunt mai importante: grinzile de rezistență sunt la fel, iar „sub tocul ușii” e deja o axiomă universal valabilă. Nici în lift nu-i cazul să te urci, la cutremur, oriunde ai fi.
Ai dreptate. Nu trebuie sa intri in panica, grinzile sunt grinzi, dupa ’77 s-au realizat structuri pentru 8. Am incredere in inginerii structuristi romani. Cutremurul din 90 a fost si ziua, eu in Piata Universitatii, corturi revolutionari, politia…., si pe la 03.30 replica, la etajul 8, Piata Iancului. Pe asta l-am simtit mai tare.