ARDeii tocmai și-au luat o scatoalcă de la Biroul Electoral Central, care a constatat că panourile cu „El este Dragoș Luchian” sunt absolut legale, nici vorbă să fie date jos. Reclamația a venit
„Domnu’ Dan” l-a plantat în Bacău pe Florin Condurățeanu
Fiecare partid își are propriii Agamiță Dandanache. PPDD îl are în Bacău pe televizionistul OTV Florin Condurățeanu, candidat în Colegiul 3 contra liberalului Lucian Ciubotaru și a pedelistului Gabriel Berca.
Tunurile electorale, tot pe Stavarache
Campania pentru Parlament va fi despre Stavarache. Partidele din opoziția locală deja caută voturi cu tunurile îndreptate spre Primăria Bacău, spitalul municipal, CET șamd.
Luchian, un „tip discret, un tehnocrat”
În campania asta, primarul Romeo Stavarache pariază pe Dragoș Luchian, pentru postul de senator de Bacău. În cutiile poștale, băcăuanii au primit o scrisoare de la edilul orașului, în
Ședință de orientare politică, la UNPR
Șefii UNPR Bacău s-au întâlnit astăzi, ca să se pregătească de alegerile parlamentare. Cea mai importantă parte a fost să li se amintească aleșilor locali că partidul face parte din USL, deci trebuie să susțină candidații acestei formațiuni.
Lista candidaților USL Bacău
Am făcut bine că m-am abținut de la speculații în perioada asta. Nebunia listelor m-a lăsat rece, așa, ca pe toți românii. De azi, încep să public listele definitive pentru alegerile parlamentare de pe 9 decembrie 2012.
Lansarea USL a pus în umbră popularii lui Băsescu (II)
După latura PSD din USL, am făcut rost de poze cu liberalii prezenți la spectaculoasa lansare de pe National Arena. De la Kristofer, care s-a ostenit să meargă la eveniment.
Lansarea USL a pus în umbră popularii lui Băsescu
Candidații USL s-au lansat ieri, la București, unde s-a umplut stadionul național. Indiferent ce spun unii sau alții, a fost o demonstrație de forță și capacitate organizatorică, de care în
- « Pagina anterioară
- 1
- …
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- …
- 15
- Pagina următoare »







