Recomandările de joi:
Cele 3 vieți ale lui Oleg Frunză
Avea doar 17 ani și era elev la Liceul Vasile Lupu din Orhei. Basarabia era sub ruși și el, împreună cu mai mulți colegi, s-a urcat pe clădirea NKVD (KGB), ca să pună tricolorul românesc. Avea să fie ultimul Crăciun în libertate, timp 17 ani. Se terminase prima viață a lui Oleg Frunză.
Isterie cu mezel
Când moare o vedetă, gen Michael Jackson sau Amy Winehouse, cresc exponențial vânzările de discuri. A fost azi vreun ziarist la supermarket să filmeze cozile de la Aldis?
Obligația de a face măcar 3%
1 iulie 2004. Ultima ședință a Consiliului Judeţean Bacău, sub mandatul lui Neculai Lupu, chiar înainte de alegeri. Listele de candidaţi erau făcute şi mulţi aleşi de atunci ştiau că nu mai pupă alt mandat. Speriaţi că alţii le vor lua locul, ei s-au milogit de PS Ioachim Băcăuanul să fie chemaţi la inaugurarea Catedralei.
Legea achizițiilor blochează absorbția banilor europeni
Autoritățile responsabile de atragerea fondurilor europene pe Mediu, din Regiunea Nord – Est, s-au întâlnit, la Universitatea Bacovia, la invitația Ministerului Mediului și Pădurilor. In cadrul conferintei*, s-au prezentat si discutat progresele inregistrate in implementarea POS Mediu, in perioada 2010 – 2011.
Mafia băieților deștepți din energie: dezastre ecologice în Argeș
Buna ziua Va aduc la cunostinta despre demersurile **baietilor destepti**din zona pietei energetice, care au demarat un amplu proiect de captare in regim privat a tuturor raurilor de munte din Judetul Arges: Capra (paralel cu soseaua Transfagarasan), Buda, Topolog, Oticu, Raul Doamnei. Deja lucrarile pe CAPRA si Oticu au demarat.
Donații generoase pentru Crucea Roșie Bacău
Adevărații donatori nu sunt guralivi, nu se laudă toată ziua cu generozitatea lor. Întâmplător, am aflat că donația cea mai consistentă primită de Crucea Roșie Bacău a venit de la ASCO (fosta Confecția), în perioada 2003-2005.
Comisarul-șef Oprișan: „La OTV se duc toți cei care n-au habar”
Sociabil, deloc scorțos, glumeț cu lucrurile vesele, serios cu viața, grav, când vine vorba de viață și de moarte. Pe vremuri, s-ar fi spus despre el că are origini sănătoase. A lucrat în fabrică, la IMU, după ce a picat la facultate. Acolo, a dat cioara din mână, pe vrabia de pe gard, dar a […]




