Scandalos o fi modul în care PDL alocă banii de investiții, dar și mai scandalos e că blochează finanțările europene ale celor care nu trec în barca portocalie. Joi, am urmărit cea mai consistentă emisiune a săptămânii, a lui Sebi Șufariu de la 1TV Bacău, cu Iulian Burghelea – PNL, Bogdan Seto – PSD, și […]
Botniță pentru Porcușorul Isteric
Senatorul Gabriel Berca pare că îl recheamă la lesă pe Petrică Munteanu, Porcușorul Isteric ce a făcut ravagii pe la emisiunile în care a reprezentat PDL. La Antena 1 Bacău, Nelu Broșteanu l-a chestionat pe Berca despre scandalagiu, iar prezidentul PDL Bacău a afirmat că „deja s-a decis” ca scandalagiul să guițe la el în […]
Berca, ANL și câinii vagabonzi. Antena 1 Bacău nu e deloc a PDL
Senatorul Gabriel Berca are acum cel puțin două televiziuni, la care să se lăfăiască, dacă nu chiar trei-patru. Cea mai nouă este Antena 1 Bacău, unde senatorul se simte ca acasă, la TV Bacău. Azi, am urmărit un dialog exemplar pentru demagogia lui Berca Mondial.
Ce țeapă și-au mai luat studenții de la Cârnățăreasă
Gata, au rezolvat-o și pe asta! Studenții de la Comunicare, ai Universității V.Alecsandri, au făcut practică la Trustul Deșteptarea, unde ar fi trebuit să vadă ce sunt alea presă, ziar, radio. Nu s-a întâmplat chiar așa, fiind puși să rânească același rahat ca sclavii familiei Sechelariu.
Se întorc telefoanele otrăvite?
Își mai amintește cineva despre scandalul „telefoanelor otrăvite” ale PSD? Erau sondaje realizate prin telefon, în care oamenilor li se inducea ideea de a vota cu PSD. Aseară, a sunat o tanti la TV Bacău și a spus că, mai nou, PDL se ocupă cu așa ceva.
Moartea bunului simț
De câte ori intră într-un studio tv un om ca Petrică Munteanu, bunul simț se mai sufocă un pic. Aseară a dat un recital, dar, cum am mai spus, nu e el vinovat, ci responsabili sunt cei care acceptă să-și compromită imaginea stând alături de Porcușorul Isteric.
„Dați afară șobolanul de la PDL!”
Aseară, crizele Porcușorului Isteric au enervat o telespectatoare, care l-a apostrofat pe Petru Munteanu.
Porcușorul isteric, trimis la control psihiatric
PDL a rămas fără oameni reprezentativi și l-a trimis dezlegat pe Petru Munteanu. Din nou, a făcut mici și dese crize, a acuzat, a întrerupt, a acuzat, a jignit, a guițat. Totul, ca să nu fie nevoit să discute despre guvernarea PDL.

