Am interceptat primul sms trimis după dramaticele evenimente: Regret enorm că am venit. Dacă aș putea, aș da timpul înapoi. Am contactat familiile pedeliștilor. Le vom ajuta cât putem. Din păcate, nu pot aduce înapoi ce au pierdut” – Gabriel Berca, senator și președinte PDL Bacău"
Reorganizarea se face doar după referendumuri locale
Liderii PSD spun că reorganizarea cerută de Traian Băsescu nu se mai poate face, decât cu acordul populației. Victor Ponta, președintele PSD, a anunțat aseară că deja două curți de apel au dat decizii definitive și irevocabile că nu se pot desființa județele, fără referendumuri locale.
Măgarule! Nesimțitule!
Consilierul local PSD Nicu Zaharia n-a făcut cale întoarsă, la vederea lui Petrică Munteanu – PDL, și a trebuit să stea alături de Porcușorul Isteric timp de 90 de minute.
Bacău, capitală de regiune?
Ziarul Gândul publică – pe surse – o nouă variantă de regionalizare, cu care PDL vrea să încânte UDMR.
Nea Costică Blajinu pendulează pe interzis între artă și PDL
Cristi a surprins mașina Prefecturii parcată chiar pe colț, la o galerie de artă. Nici nu știu ce să mai cred.
O seamă de candidați la candidatură
De la PDL, sunt cel puțin trei: Constantin Scripăț, Vasile Drăgușanu și Florin Lazăr. De la PSD, era anunțat Nicu Zaharia, dar aseară la știri am văzut că a fost schimbat pentru că „organizația municipală e în lâncezeală”.
Rechizitele lui Berca: scrisoarea lui Stavarache și ghiozdanele lui Benea
Pentru că, din principiu, nu-și pune numele pe nimic, senatorul Gabriel Berca plimbă pe la televiziunile centrale marfa altora.
Gabi Corodeanu, director în șlapi la Liceul Sportiv
Gabi Corodeanu este noul director adjunct al Liceului Sportiv din Bacău. Pedelistul a fost plantat în această funcție, după un stagiu de calificare în piață, unde a vândut știuleți. La propriu. Corodeanu face parte din echipa cu care senatorul Berca a spart la nas organizația PDL.



