Gata, opriți concursurile, dați-o afară pe Esca. Euro TV a găsit cea mai bună voce. Ascultați-o!
Umor pe casa scării
Demonstrație cu gresia lui Sechelariu și granitul lui Stavarache
Show, aseară, cu Ionuț Tomescu, purtător de cuvânt al Primăriei Bacău. Iritat de criticile din ziarul lui Sechelariu, Tomescu a scos pe birou o placă de granit ce se montează acum, în Centru, după care a arătat și cum erau gresiile puse de Sechelariu.
Victor, arhivistul care a descoperit apa caldă
Pe Victor îl mai cheamă Gușetu și are ca avatar ceva cu Roșia Montană. E un fanatic anti RMGC și a vrut să planteze linkuri murdare chiar la articolul despre o persoană care a murit. În rest, Victor e din Botoșani, dar, ca arhivist, freacă lula pe la Roman, București și Fălticeni.
Pentru de dimineață
Recomandările de marțea asta:
Precuvioasa Monica Gabor e Sfânta Hotelurilor
Draga de Monica Gabor, fostă Columbeanu, poate primi încă din timpul vieții titlul de Sfânta Hotelurilor. Preacuvioasa a povestit în scris cum a ajuns în anturajul băieților veseli și cu lovele. Chiar e uimită că s-a întâmplat așa, pentru că ea nu făcea altceva decât să citească presa, într-un hol de hotel.
Pentru de dimineață
Recomandările de azi:
Nasol, în Rai
Moare un jazzman, scriem că s-a dus să le cânte îngerilor. Un poet mort face versuri printre norișori. Un actor joacă teatru pentru îngeri, neapărat.

