Ce ție nu-ți place, altuia nu face. Orice se poate scoate din context, ca să „iasă”, conform interesului. Botin practică asta, uite cum ar fi s-o pățească el. Sau candidații lui, Scripete și Zeghelariu.
Românii vor avea talent la sex
Inevitabil, acolo se va ajunge cu toate concursurile astea de talente. Acum, e la cântat, sărit, dansat, suflat, zburdat, gătit. Viitorul e al sexului, către asta evoluează televiziunea.
Sechelariu: „Sunt un om cu față umană”
A fost Zeghelariu la TV Bacău. A răspuns la telefoane aranjate (maximum două n-au fost vorbite dinainte). În final, a promis că „emisiunea următoare, poate lăsăm telefoanele libere”. Aham. Ce-am mai aflat?
Figuri de stil… în gură
„Colegul nostru a primit un pumn în figură”, a zis aseară un polițist local din Bacău. Mergeau și variantele „I-au spart fața”, „I-au dat borșul”, „I-au scos balcâjii”, „I-au dejghiocat râtul”.
La Teatrul Bacovia, s-a fumat pipa păcii
După doi ani de scandaluri legate de Gala Star, conducerea Teatrului Bacovia a găsit soluția pentru asigurarea liniștii. Eliza Judeu, cea mai vocală contestatară, a fost acceptată să concureze în Gală, astfel că, pentru prima oară, au încetat polemicile.
Sechelariu zburdă pe Facebook
Inevitabilul s-a produs, Dumitru Zeghelariu zburdă pe veșnicele plaiuri ale feisbucului. I s-a făcut pagină de lăudat. Până la ora asta, are 12 like-uri, mai puține decât numără familionul și sclavii înscriși în echipa de propagandă.
Opinia publică e inteligentă
O femeie a căzut de la etajul al treilea, printre balustrade. Uimiți, vecinii declară la microfon că era o femeie liniștită, serioasă. După cum se știe, numai oamenii neserioși și neliniștiți respectă Legea Gravitației.
Cei mai populari profesori și elevi, de la „Economic”
Elevii de la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău și-au votat cei mai populari colegi și profesori. „Alegerile” fac parte din proiectul Top School, organizat de Asociația Eurocivica.





