Era duminică dimineața, pe la 9:30, când minunata și controversata mea bicicletă a fost depășită în panta spre Măgura de către un Passat CC, ce aparține senatorului Gabriel Berca (PDL-Seche).
Veste excelentă pentru haterii mei
E oficial, am pierdut și recursul în procesul cu Dumitru Sechelariu. Curtea de Apel Bacău a admis, la fel ca instanțele anterioare, că sondajul din imagine a distrus familia lui Dumitru Sechelariu, a stors lacrimi de suferință și totul mă costă 5.000 de lei.
Cum face un cioban când se îneacă
Doi ciobani, pe gârlă. Unul a murit, iar celălalt povestește cum i s-a înecat colegul:
„Un fleac, m-a bușit!”
… Nu mică i-a fost mirarea, când s-a trezit atacat din senin de către o locomotivă agresivă. „Un fleac, m-a bușit!”, a mai apucat să constate, surprins, camionul, după care și-a dat ultima suflare.
O mică atenție, un cadou sau poate un dar, ceva?
"Nu am luat încă un cadou şi nu am hotărât încă dacă vom face un dar sau un cadou" – Cristian Boureanu, deputat PDL, pentru Mediafax. Cred că ar merge o atenție, o surpriză, un peșcheș, un dărușag sau ce-o mai conține DEX-ul.
Micul neuron gândește la mica moleculă
Într-un contract de zeci de milioane de euro, Ministerul Mediului crede că a găsit o neregulă și ajustează finanțarea… cu 26.000 de euro. Contestația este pe rolul instanței, dar ce găsește Limbă de cuviință să scrie?
Să traducem din operele lui Limbă. Azi, „NUP”
Deșteptarea s-a schimbat, are pamperși noi. Editorialul lui Limbă a fost mutat pe pagina întâi, iar la a doua avem ce era și până acum; zvonuri, invenții și elucubrații de-ale aceluiași personaj, dar nesemnate. Și site-ul are față nouă, sper că n-au dat bani pe ea.
Jos din autobuze, sus pe biciclete!
De două luni, am bicicletă și pot să trag câteva concluzii legate de utilitatea obiectului. Dacă acum 30 de zile vă povesteam despre trasee, acum să vă zic despre alte avantaje. În primul rând, n-am mai cheltuit pe autobuz, ceea ce înseamnă că voi







