Una dintre puținele abordări noi, la capitolul „promisiuni”, a venit aseară de la Cosmin Necula (USL, Colegiul 2 deputați). El a vorbit la 1TV Bacău despre reducerea birocrației la ghișee, în relația directă a statului cu plătitorii de impozite.
Automobiliștii din Colegiul 4 Bacău
În Colegiul 4 Deputați din județul Bacău, avem câțiva politicieni care au legătură cu domeniul auto. Ce vor să facă în Parlament, citiți în Ziarul de Bacău.
Campanie 2004 vs campanie 2012
Poza din stânga e făcută zilele astea, iar cea din dreapta datează din 2004. Sesizează cineva ceva?
Cum, cum?
Mai zi, nene, cum vine treaba? Cum e cu nemiloșii și experimentații consilieri, care au mutat frontul de pe print pe online? Sau parlamentarul care vrea să rămână, dar
Cine pe cine susține în campania asta (III)
Am căutat pe net primari sau alți aleși locali care să-i susțină pe candidații ARD, însă n-am găsit. Poate pentru că fostul PDL nu prea are primari urbani și nici președinte de Consiliu Județean.
Cine pe cine susține în campania asta (I)
A început campania, am căutat pe internet reclame de sezon, cu aleși locali ce se implică în susținerea candidaților favoriți. În Bacău, Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean, apare alături de Cosmin Necula, candidatul USL pentru Colegiul 2.
Un snop de agricultori candidează în Colegiul 5
Patru agricultori se luptă pentru voturile din Colegiul 4 Bacău, Camera Deputaților. O analiză interesantă, în Ziarul de Bacău de azi.
Partidele boicotează TV Bacău. ARD merge cu Zeghe
TV Bacău este boicotat de partidele care s-au săturat să fie asociate cu imaginea celui mai abject post local de televiziune. Mă refer la PNL și PSD, ele au refuzat să ia parte la circul lui Zeghe. Singurii care mai apar sunt disperații din partidele foarte
- « Pagina anterioară
- 1
- …
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- …
- 21
- Pagina următoare »







