Am fost la spectacolul „Confesiuni despre Artă și Viață”, susținut de actorul Radu Beligan.
Ultima strigare
Nimic nu se mai poate întâmpla, cum nimic nou nu putea să vină în campania asta electorală. Candidații candidează, ziariștii scriu, unii mai bine, alții mai rău. Își vor reveni și colegii de la
Două tenii
S-au folosit de Stavarache, pentru a ajunge în funcții, după care s-au crezut băieți mari și au fugit. Au ratat, acum l-au găsit pe Mihai Răzvan Ungureanu drept organism-gazdă al supraviețuirii lor politice.
Clipul electoral al lui Stavarache
Spotul electoral al lui Romeo Stavarache are referiri la pasaj, Spitalul Municipal, Centrul de Afaceri, școlile reabilitate, bazinul de înot.
Clipul electoral al lui Benea
Lupta electorală se dă și pe afișaje, și pe televiziuni. Aparițiile televizate ale candidaților sunt însoțite de clipuri de prezentare. Până acum, am văzut trei astfel de producții, două fiind ale lui Dragoș Benea și Romeo Stavarache.
Benea, în vizită la Maternitate
La un an de la începerea lucrărilor, Dragoș Benea a vizitat Maternitatea din Bacău.
Arlekin, de 1 Iunie
Festivalul Arlekin a reînceput ieri, cu o paradă ce a trecut prin fața Primăriei Bacău. Primarul Romeo Stavarache și Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean, au stat de vorbă cu
Sechelariu face spume la Jeg TV
TV Bacău a descoperit roata carului în seara asta, iar Sechelariu are ocazia să mai zăbălească un pic în direct.







