Peste 1.500 de spectatori au umplut aseară sala Teatrului de Vară „Radu Beligan” din Bacău, la concertul susținut de Gheorghe Zamfir și orchestra Filarmonicii „Mihail Jora”, dirijată de Ovidiu Bălan. Cei doi și-au dat măsura valorii și au realizat un spectacol de excepție care a încântat publicul. Organizatorii se așteaptă ca de același succes să […]
Deputatul băcăuan Gabriel Vlase a fost ales vicepreședinte al Adunării Parlamentare NATO
Gabriel Vlase, deputat USL – PSD de Bacău, Colegiul 10, face parte, de astăzi, din structura de conducere a Adunării Parlamentare (AP) a NATO, fiind ales în funcția de vicepreședinte. Alegerea s-a făcut în cadrul celei de-a 59-a reuniuni anuale a AP NATO, care se desfășoară în Dubrovnik-Croația, în perioada 11-14 octombrie. Gabriel Vlase este […]
Șpagă? Nooo
Basculanta asta care circulă prin Bacău mai are un pic și egalează CET-urile pe cărbune la fum negru aruncat în aer. Dar, sigur, examenele de noxe, verificările tehnice nu se iau deloc pe șpăgi.
Târgul Toamnei, la Cora Bacău, cu produse tradiționale și handmade
Sambata si duminica, 12 si 13 octombrie, se tine la Cora Bacau Targul Toamnei, cu produse traditonale si creatii handmade. Se pot cumpara produse lucrate manual de catre artisti, artizani si mesteri populari din Bacau si nu numai: bijuterii, obiecte decorative, hainute crosetate, tablouri, icoane, lumanari, artizanat, dulciuri, bucate traditionale din Sibiu si multe alte surprize. […]
Deputații Melinte și Smarandache l-au părăsit pe „Domnu’ Dan” pentru PSD
Deputații PPDD Ioan Melinte și Miron Smarandache au anunțat că au plecat din PPDD, pe listele căruia au fost aleși acum mai puțin de un an, ca să intre în PSD Bacău. Cei doi au fost prezentați de președintele Dragoș Benea, într-o conferință de presă, în care au fost anunțate și alte noutăți din PSD. […]
Când Statul zice prostii
Autoritățile băcăuane au câștigat un proces cu Ministerul Dezvoltării, care mai demult a aplicat „corecții financiare” pentru un proiect de reabilitare a unui drum, cu bani de la Uniunea Europeană. Ziarul de Bacău spune că prima instanță a constat că achizițiile publice s-au făcut cu respectarea regulilor. Asta ar trebui să le fie învățătură de […]
Gheorghe Zamfir deschide festivalul „Zielele Bacăului”
Zilele Bacăului sunt „deschise” în acest an de maestrul Gheorghe Zamfir, care va susține un concert pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan”. Ultima oară când Zamfir a cântat în Bacău a fost în decembrie 2011. De data asta, va fi acompaniat de filarmonica dirijată de Ovidiu Bălan. „Zilele Bacăului” 2013 debutează vineri, 11 octombrie […]
Vine potopul
Un comerciant din Arena Mall Bacău a avut presimțirea unui potop și a instalat umbrele „indoor”. Probabil, dacă nu vine urgia, se vor aduce nisip, lopățele și găletușe, ca să se fructifice investiția. Vor fi invitați și copiii de prin grădinițe, să facă ce știu ei mai bine în nisip.







