Ieri a fost nebunie, presa centrală și-a dat măsura capacității reduse de acoperire a mai multe evenimente deodată. În cazul articolelor vizând situația din Bacău (știți care, nu vă faceți că nu știți ce spun!) am citit și văzut atâtea tâmpenii, că e greu să le țin socoteala.
Unii s-au limitat să publice comunicatul autorităților, fără nimic în plus. OK, se face și așa, dacă n-ai cum completa materialul. Alții s-au pus pe inventat după cum i-a dus mintea. Așa am aflat de la TVR că pe la noi s-au construit 1.000 de stâlpi (e greu de la București să-ți imaginezi ce-nseamnă asta), la prețul de 38 de euro bucata. Mda, Moisă Guran folosește și informații neverificate ori frizând absurdul, am să mă uit mai cirscumpect de-acum la emisiunea lui, dar rămân un fan.
Pe site-uri, a fost vraiște vraiște, depinde de unde-a preluat fiecare din surse corecte sau mincinoase. Am citit „minuni” reieșite din bazaconii, cu mult deplasate și față de comunicatul de presă oficial. Plus aditivarea cu propriile dorințe ale celor care au reflectat situația, s-au produs și linșaje colatarale, cum a încercat cu mine Securista și gașca ei organizată, ale cărei presiuni mi se pare că au depășit cadrul legal.
Cum spuneam, a fost nebunie. Ce era să fac, ce era să facem? Fiindu-ne pomenit numele și, cumva, implicați în caz, am fi putut publica doar comunicatul, ca să bifăm prestația jurnalistică minimă. Am fi putut, dar… n-am fi putut, mai ales că niciun confrate de breaslă n-a ales calea corectă să ne ceară un punct de vedere. Am fi putut scrie adevărul nostru, dar, când ești în dodoașcă, cine să te creadă? Ce rost ai să scrii lucruri corecte, dacă oricum ești pus la zid, toți vor să-ți ia gâtul și așteaptă să crăpi, să dispari?
Soluția deloc jurnalistică, dar corectă, a fost să ne abținem, să așteptăm, „ce se tace nu se fluieră”.
Lasă un răspuns