Românii noștri, verzi, cetățeni ai Ucrainei („Eminesc, Eminesc!”), refuză să meargă în armată, pentru că e război și pentru că nașpa, se dă cu bombardeaua.
„Sute de români din Ucraina au protestat zilele acestea, după ce au fost chemați la război. Locuitorii din Ostrița, Ținutul Herța, au blocat mai multe drumuri și autostrada către Kiev, după ce au primit prin poștă ordine de mobilizare a tinerilor pentru război.” (hotnews.ro)
Cică ei nu vor să-și riște viețile pentru oligarhi ca Ahmetov. La prima vedere, zici că au dreptate, dar pe fond e doar căcare de frică. Dacă așa s-ar fi pus problema în războaiele purtate de națiuni, lumea ar fi fost un imperiu uriaș, pentru că toate armatele sunt mânate în luptă nu doar din interese patriotice, ci și din rațiuni politice. Meschine, uneori, poate de cele mai multe ori.
Dacă-ar fi pe-așa, primele armate care-ar face cale-ntoarsă ar fi ale marilor puteri. E plină America de miliardari, care au interese în petrol, dar n-am auzit de dezertări în masă. La ei, nu se pune problema cine profită, ci se aliniază toți în spatele președintelui, oricare ar fi acela. Cazul războaielor iscate de familia Bush este, evident, cel mai bun exemplu.
Românii au trădarea în sânge. Și lașitatea. Numai un popor trădător l-ar admira pe Apostol Bologa. La plăcinte, înainte, la război, înapoi.
Să nu înțelegeți prin asta că eu aș fi vreun războinic plin de curaj. La urma urmei, sunt și eu român, nu m-aș duce să crăp pentru alții, blocajul mental m-ar opri să văd interesul personal, picătură din cel național.
Recent, am văzut un reportaj cu un român care muncește în Cizmă de zece ani și care înjura de mama focului Italia. Că e nașpa, nu-l merită, nu-i asigură un viitor, italienii sunt niște proști, că el pleacă – go – în Anglia. Așa suntem toți românii, ne ducem la bine, dar când țara adoptivă are probleme, fugim unde vedem cu ochii, că nu-i treaba noastră.
Lasă un răspuns