O poveste despre fudulia, soră cu prostia a ajuns la mine, din negura vremurilor. Se făcea că a fost odată ca niciodată – alaltăieri – o preafrumoasă echipă de televiziune – reporter+filmangiu. Baba-cloanța le dăduse o pedeapsă cruntă: să-și folosească mintea, să pătrundă la Finanțe, să înhațe imagini pentru o știre și să se întoarcă nevătămați la Palatul Albastru. Freneticii reporteri au zâmbit în gând: nu știe vrăjitoarea că acolo se poate filma fără opreliști… Zis și făcut.
Pe când filmau de zor la Finanțe, apăru o făptură calmă. Pasămite, era directorul Muntean, deghizat în broscuța fermecată. ”Ce faceți aici, copiii mei?”, a întrebat broscuța. Proastă-grămadă, preafrumoasa echipă de televiziune a răspuns răstit: ”Domnule, vezi de drum, ca nu-i treaba ta ce facem noi”.
Văzând că nu e recunoscut, Muntean se transformă din broscuța fermecată în Zmeul-cel-Ferecător.
De a doua zi, presa e legitimată la intrare.

Adica s-au dus la finante si nu l-au recunoscut pe director?
N-am inteles cine e preafrumoasa. Ca e proasta poti s-o mai spui de 20 de ori. Asa se comporta aia si cu cei din redactie. Nici „buna ziua” nu stie sa dea. Da s-o credem ….e bolnava saracuta…de vreo ceva ani…comportament identic si in Iasi… de lene. Toata lumea trebuie s-o suporte ca e preferata sefei.
Asa se intampla cand baba cloanta se da ziarist. Normal ar fi sa-si protejeze angajatii, dar ea ii baga la inaintare, ca e manager. Vorba celor de la Timpuri noi: fata mea e manager / urca firma pin’ la ceeer…