Mă uit la știrile cu Traian Berbeceanu şef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Alba Iulia, arestat sub acuzația de „sprijinire a unui grup infracţional, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii”. Ceva nu mi se pare în regulă, deși nu mă pricep la acest domeniu.
Totuși, pot face o analogie cu munca de ziarist. Ai surse care-ți dau informații, mai negociezi, mai lași de la tine, mai promiți, mai protejezi, mai socializezi. Cum lucrează un polițist? Habar n-am, dar mă gândesc că nu stai ca un canar în colivie, într-o carieră de ani de zile îți faci un relațional printre interlopi. Ești la Moravuri, normal că știi niște curve, mai stai de vorbă cu ele, mai afli una, alta. Eventual, mai înmoi și pensonul.
Polițiștii de la furturi auto/din auto cunosc mediul pe care-l cercetează, au surse printre hoți, au o rețea informațională personală. Sursele se întrețin, ține de abilitatea polițistului ce dă și ce primește. E asta legal? Probabil că e la limita legii, dar cum altfel să-și facă treaba? În cazul concret, Berbeceanu și-a făcut mulți dușmani, pentru că a încurcat multe haite de infractori, normal că la un moment dat cineva i-a pus gând rău.
Părerea mea e că orice polițist bun are „convorbiri” în care își cointeresează sursele, le mai scoate din rahat, și le face mai obligate. Băieții cu ochi albaștri înregistrează conștiincioși, le țin la dosar, ca să aibă cu ce da în cap celor care ajung prea sus cu deranjul. Mai poți să fii polițist cinstit și meseriaș în țara asta? Cazul Traian Berbeceanu, dar și al polițistului de la Circulație hărțuit de șeful amendat arată că nu prea. Oricum, dacă excelezi sau nu stai „drepți”, primești un dosar peste bot și 29 de zile la răcoare.
Una alt aspect este cel în care se face comunicarea publică, aici se vede diferența de caracter. Traian Berbeceanu a ales să vorbească deschis despre persoanele pe care le-a deranjat. La polul opus, avem un caz din Bacău, un ofițer prins la furat în supermarket, condamnat în cele din urmă și cu mare greutate de instanțele de judecată.
Roland Filipescu era ofițer la Direcția Anticorupție, când a fost prins cu rața-n gură. A primit întâi doar mustrare, după care șase luni cu suspendare. A demisionat – greu de tot – iar ziariștii care au scris despre cazul lui sunt înjurați și amenințați sub anonimat, pe internet. Cine e mai jegos?
politist
Articol foarte interesant si bine abordat…..dar cu o mica precizare=opinie personala! Nu stiu exact cazurile, dar stiu ca daca cineva a deranjat mai mult decat BCCOAurile, nu sunt decat cei de la Anticoruptie! Analizand cele scrise inteleg ca cel de la anticoruptie a reusit o alternativa „dulce” de a iesi din situatia respectiva, iar asta nu poate fi decat urmare a faptului ca si-a tinut gura si nu a reactionat…….sau poate asa a negociat pacea! Cat despre ziaristii amenintati si injurati nu ma pot pronunta…….depinde ce au scris, cum au scris si ce interese au servit (cunoastem „profesionalismul si echidistanta” unor pseudojurnalisti) referitor la stirea respectiva. Ingrijorator este faptul ca au existat prezentari si expuneri vadit exagerate si cu tenta chiar in cazul Berbeceanu, care (dupa cum te si exprimi) a comunicat ziaristilor punctul sau de vedere si interpretarea personala a evenimentelor. Fara suparare dar comentariile pe care le primeste un ziarist sunt feed backul muncii si calitatii sale!