Arde Roșia Montană, mor maidanezii în chinuri, România câștigă cu Ungaria, Brigitte Bardot se revoltă, Oprescu lăcrimează, Băsescu iese la televizor, Ponta se luptă cu Gabriel Resources, tineretul e în stradă, dar nimic din toate astea nu-l abat din drum pe deputatul Constantin Avram.
Moș Pitu, cum se alintă, emite periodic pe mail comunicate de presă, iar ultimul este o mostră de adecvare la prezent. În timp ce țara se dă de ceasul morții, onorabilul parlamentar a scris trei pagini debile despre separația puterilor în stat.
De fapt, ca să nu exagerez, s-a inspirat de pe Wikipedia, prin procedeul „copy-paste”. Pârdalnicul „Ctrl-C+Ctrl-V” i-a păstrat în fișierul word trimis presei linkurile de pe paginile care l-au inspirat.
10 septembrie 2013
Declaraţie Politică
Dezechilibrul Puterilor în Stat – Pericol de destabilizare a Instituţiilor Statului Român
Constituția României se bazează pe modelul Constituției celei de a cincea Republici Franceze, fiind ratificată prin referendum național la data de 8 decembrie 1991. În anul 2003 a avut loc un plebiscit, prin care Constituției i-au fost aduse 79 de amendamente, devenind astfel conformă cu legislația Uniunii Europene. Conform Constituției, statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor — legislativă, executivă și judecătorească — în cadrul unei democrații constituționale. Președintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Parlamentul României este bicameral, având un rol legislativ, analizând și votând legile ordinare și organice, atât în comisiile de specialitate cât și în plen. Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice. Numirea Guvernului se face de Președintele României, pe baza votului de încredere acordat Guvernului de Parlament.
Potrivit principiului separării puterilor în stat, sistemul judiciar din România este independent de celelalte ramuri ale guvernului și este compus dintr-o structură de instanțe organizate ierarhic. În România, justiția se înfăptuiește numai de către Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, respectiv curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate și judecătoriile.
Cea mai normală separare a acestor puteri este cea tripartită, care se întâlnește la majoritatea națiunilor moderne, puterile legislativă, judiciară și executivă neavând voie să se afle în aceeași mână. Prin transmiterea funcțiilor către parlament, guvern, administraţie, precum şi către judecători independenţi, puterea statală este ţinută în echilibru prin intermediul unor controale reciproce (echilibrul puterilor), apărând astfel pe cetăţeni de eventualele abuzuri, sau acţiuni despotice ale statului.
Propovăduitorii separării puterilor în stat afirmă că această limitare a responsabilităţilor protejează democraţia blochează apariţia dictaturii, în timp ce criticii ideii susţin că, indiferent de realizări, separarea puterilor încetineşte procesul de guvernare, promovează dictatura executivului, respectiv consfinţeşte imposibilitatea tragerii acestuia la răspundere, tinzând totodată să marginalizeze legislativul.
În realitate, nu există nici un sistem democratic care are o absolută separare a puterilor, sau, la celălalt capăt al spectrului, nu există nici un sistem politic având aceste puteri „total integrate”. Numai unele dintre sistemele politice actuale sunt fondate declarat pe acest principiu al separării, în timp ce altele sunt clar bazate pe interconectarea şi întrepătrunderea lor. În acelaşi timp, în zilele noastre federalismul reprezintă deseori o formă de separare a puterilor,dar nu garantează echilibrul puterilor statale. Nu putem în acest moment să apreciem, în ce măsură procesul de regionalizare anunţat păstrează separarea puterilor statului, ca să nu mai vorbim de echilibrul atât de necesar dintre acestea!
Cu toate acestea, în practică, separaţia puterilor nu a fost niciodată (şi nici nu ar trebui să fie) una perfectă, absolută deoarece ar fi condus la un blocaj instituţional. Rigiditatea înţelegerii şi aplicării acestui principiu în cadrul raporturilor instituţionale ar produce dezordine şi dezechilibre, lăsând frâu liber tendinţelor naturale de tip autoritarist. De aceea, în funcţionarea sistemului politic, principiul separaţiei puterilor în stat ia forma delimitării unor autorităţi publice independente (una faţă de cealaltă), cu prerogative diferite (prin care se realizează activităţi specifice), dar şi a colaborării dintre puteri dublat de controlul reciproc. În faţa tendinţelor de autonomizare şi autoritarism ale unei puteri s-a contrapus practica colaborării şi echilibrului puterilor. Din nefericire, asistăm de vreo şapte-opt ani, la încercări repetate de decredibilizare reciprocă a puterilor statului, de tendinţe de substituire, chiar de subordonare a acestora.
În România, principiul separării puterilor în stat a fost, din păcate, grav încălcat în ultimii ani, tocmai de cel care trebuia să fie garantul acestui element fundamental constituţional: preşedintele Republicii. Acesta a promovat în ultimii nouă ani o politică destabilizatoare greu de înţeles pentru orice mare specialist în politică, şi cu atât mai greu de digerat de către omul de rând. Preşedintele României, nu a reuşit să dea funcţiei prezidenţiale o dimensiune istorică. Decredibilizând permanent Parlamentul, Guvernul (când a fost interesat) şi sistemul judiciar, a reuşit în aceşti aproape nouă ani să alăture funcţiei prezidenţiale o dimensiune exclusiv politică.
Deputat PC de Bacău,
Constantin AVRAM
Toti politicienii se inspira masiv de pe Wikipedia.