La televizor, oameni super-bine informați (sanchi!) sunt de părere că miniștrii propuși în guvernul SIE „au în spate organizații puternice, în județe”. Păi să vedem pe cine reprezintă Gabriel Berca, președinte al PDL Bacău?
În primul rând, Berca Mondial ar trebui să reprezinte electoratul din colegiul unde s-a ales ca senator PNL. Dar nu e simplu de stabilit asta, deoarece oamenii practic au votat persoana plimbată de mânuță de către primarul Stavarache. Putea foarte bine să fie un pechinez sau un papagal, tot ieșea senator.
Apoi, PDL a scos la localele trecute, în plină epocă de glorie băsistă, numai 25 de primari portocalii (din 93 posibili), dintre care numai unul de oraș, și nici ăla foarte important. Paradoxul face ca Berca să se mândrească acum, după ce a venit el la șefia PDL, că a adus primari trădători ai altor partide, ceea ce are logică numai în lumea alergătorilor după ciolan.
În sondaje, PDL Bacău stă în jurul a 10-12 procente, iar viitorul ministru abia se apropie țanțoș… de 6 la sută. Așa se și explică de ce Berca își permite să scoată pulicica la electorat, ca să-l lecuiască de pretenții.
Întrebarea rămâne: pe cine reprezintă Berca? Răspunsul poate veni doar din clarobscurul celor care-l ghidonează și-i dau vorbele în plic. Sechelariu este unul dintre ei, dar nu e cel mai important.
– sursă foto.
Berca erprezinta un anumit grup de interese mafioto-politico-securiste.
nu stiu pe cine reprezinta Berca dar stiu cine il reprezinta pe el in teritoriu din pacate. O eminenta cenusie …..cel mai mare gafeoz incalcit la minte
Berca va intra in categoria celor care declanseaza ura romanului simplu numai la auzul numelui …berca !In fond un ticalos care-l denigra mai acum vreun an pe base,boc erijandu-se intr-un mare luptator pentru un trai mai bun si totala democratie in Romania …Demagog si fanfaron !Rusineeeee !