Am nimerit la întrunirea* unei secte religioase, asta este prima impresie care-mi trece prin minte. Mă aflu într-o sală, unde, printr-un concurs de împrejurări, pot asista la o întrunire de afaceri sau cam aşa ceva. Sectă, sigur e sectă, altfel nu se poate. Prea e veselă lumea. Şi bine îmbrăcată. Uite, care cum vine trece la pupăcit, cam cum se intră la o nuntă, numai că „vornicul” nu are nici o tavă cu pahare de vin. Stau la rând.
Ţoc, ţoc! se aud pupăturile în faţa mea şi mă îngrozesc la gândul că vreo arătare necunoscută mă umple de ruj pe ici, pe colo, prin părţile… vizibile. Scap de prima, trec lejer de a doua, o fentez cu graţie pe a treia. Scap cu bine de schimburile de fluide, şi la treaba asta sigur contează privirile crunte pe care le arunc în jur, doar aşa, ca să nu-şi închipuie că mă las uşor. Poate, dacă erau mai tinerele, m-aş fi împiedicat la intrare. Măcar un pic.
E aproape şapte seara, sala e aproape plină – cîteva zeci de oameni, mulţi sînt soţi cu soţii după ei – aproape fiecare este (re)cunoscut pe nume. Uite, mi se şopteşte, domnul acela grizonat a câştigat luna trecută 90 de milioane, iar doamna aia cochetă şi cu zîmbetul larg a luat vreo 50 de milioane. Poveşti, zic în gândul meu şi mă pregătesc psihologic de o mare plictiseală.
Hotărât lucru, e sectă. Apare pe scenă Elena Frunză şi mi se spune că e Maestru de ceremonii. Un fel de Mare Preoteasă, îmi zic. Parcă mi-o şi închipui că se apucă să cânte „I love Jesus”, cum am văzut eu negrese prin filmele americane. „Poţi să ai încredere în tine… Nu credeam să se mai întâmple ceva în viaţa mea… Parcă se simte în sală o energie care ne leagă”, zice Preoteasa. E, într-adevăr, ceva în aer. Toată lumea aplaudă la fiecare mică pauză, toţi par fericiţi. Nu e sectă, lămureşte Preoteasa. E o seară informativă a unui grup care lucrează în sistemul Amway. Femeia vorbeşte din experienţa ei în vânzări, cum a ajuns să câştige binişor muncind una-două ore în timpul liber. Fisa îmi cade de tot, deşi târziu, cam ca în bancurile cu olteni.
Am mai auzit de Amway, că am mai cumpărat ocazional produse de la ei. Vânzările se fac de la om la om, iar sistemul îmi este o mare necunoscută. Parcă citindu-mi gândurile, urcă în amvon, pardon, pe scenă, Mitică Dragomir. Altul decât cel cu fotbalul. E cunoscut printre spectatori. E fost militar. Se recomandă, e căsătorit şi are doi copii. Aplauze. Mă lămuresc pe deplin că e vorba de afaceri, că domnul în cauză prezintă un plan de Marketing, pe care îl numeşte „Multilever Marketing”. Afacerea e construită piramidal, numai că profitul din vânzări se împarte algoritmic la toată lumea. „Se pot câştiga bani în timpul liber”, insistă omul.
Vreo douăzeci de minute prezintă scolastic, de-a-fir-a-păr, cum funcţionează sistemul de vânzări şi cam cât se poate câştiga. Oricât. Asta mă lasă Dragomir să înţeleg, în funcţie de munca fiecăruia. Prezintă cursiv, se vede că are „şcoala” vânzărilor directe. E, oricum, mai convingător decât vedetele prefabricate de televiziuni. Termină în aplauzele furtunoase ale spectatorilor. Nu pare că s-au plictisit, deşi mare parte au mai fost la zeci de seri informative, iar omul s-a adresat exclusiv neiniţiaţilor, adică celor aduşi acolo ca mine, adică „în orb”.
Locul pe scenă îi e luat pentru puţin timp de Maestra de ceremonii, cea pe care mi-o imaginasem ca o Mare Preoteasă. Concluzionează, tot pentru neiniţiaţi: Nu depindem de nimeni altcineva decât de noi.
– citiţi continuarea în numărul următor: PREDICATORUL
* reuniune a agenţilor Amway
Lasă un răspuns