Jurnalele de știri sunt pline de balast senzaționalist sau obedient, care n-are legătură cu informarea publică. De pildă, nu e știre nicio sărbătoare religioasă, pentru că pur și simplu nu constituie o noutate, e trecută în calendar. Copiii de la o parohie au primit „Cele șapte daruri ale duhului sfânt” sau la biserica X s-a ținut slujba de „Sf. Y”. Care-i știrea aici, cu ce îl ajută pe telespectator să vadă niște obiceiuri religioase de sute de ani? Pentru ce, atunci, s-a mai făcut Trinitas TV?
Un „rege al țiganilor” face o petrecere, un botez, la care cântă Adi Minune. Ce facem acum, dăm la televizor toate parangheliile din țară? Nu-i nimic nou că „monarhul cu ghiul și lănțoaie de aur” se dă în spectacol, iar micuțul manelist îi cântă în strună.
Nu-s știri nici 90 la sută din „știrile sportive” în care vedem ce mai fac nevestele de fotbaliști, frații/verii/cumnații Becali. Nici ce-a mâncat Ilie Năstase la felul paișpe de la propria nuntă.
În ultima vreme, se fac ditamai „știrile” din declarațiile unor ziariști, în mare parte angajați ai aceluiași post tv sau trust. „Declarație șocantă a lui CTP” nu e o știre în sine, pentru că editorialistul nu face declarații, el eventual exprimă niște opinii, comentează faptele altora.
Mai e un pic și vedem știri genul „Senzațional, X a făcut pipi din nou, în propria toaletă, la prima oră, iar Silviu Mănăstire are o declarație absolut șocantă despre asta!” Nu știu dacă mai există o țară în care televiziunile să transforme în știri crizele de nervi ale ziariștilor.
Practic tabloidizarea a anulat caracterul informativ al stirilor. Asa-numitul „infotainment” a sarit la extrema divertismentului.
Nu ne rămâne decât să lăsăm televizoarele închise.
@Kristofer: Sunt destule canale si programe de calitate.