Micii Muci

Stă cu degetul în nas, veşnic în căutarea unor lipicioase „biluţe refreşizante”. Vrea să mănânce peşte fără miros de peşte. Înfulecă mici. Dar îl supără mirosul de grătar. Nu caută nod în papură. Doar îşi face de treabă, ca să-l vadă lumea că munceşte. Devine stupid-agresiv brusc, dacă îi dai pe faţă eroarea genetică. Iată portretul prostului de serviciu. Un fel de Micul Muc sau Muc cel Mic.

Mare dezbatere, şi anul ăsta, despre Zilele Bacăului. Frustraţi de tot felul îşi fac de treabă să caute nod în papură. Ba că muzica era prea tare, ba că spectatorii au lăsat prea multă mizerie în urmă. Vezi, Doamne, civilizaţia lasă de dorit. Dar se cuvine să facem puţină istorie. Festivalul şi-a avut prima ediţie acum vreo opt ani. Şocul a fost imens pentru băcăuani. Evenimentele artistice organizate chiar lângă Palatul Administrativ au adunat zeci de mii de băcăuani. Când, până atunci, mai văzuse poporul oraşului, adunate la un loc, trupe ca Iris, Holograf, Colibri, Viţa De Vie ş.a.m.d.? Niciodată! Şi oamenii s-au distrat. Au băut o bere, două şi – cei mai mulţi – n-au mai ţinut şirul. Dar bine s-au mai simţit. De pomină a rămas prima ediţie.

Fireşte, a urmat „potopul”. Mizerie, sticle sparte, hârtii. Dar măturoaiele au adunat munţi de resturi şi, după câteva ore, centrul oraşului arăta acceptabil. Ziariştii au scris, atunci, firesc, despre neajunsurile Festivalului. Iarba se distrusese, gărduleţele fuseseră rupte. Locatarii din zonă reclamau zecile de mii de decibeli. Foarte corect. Dar tot a meritat. Personal, niciodată nu m-am dat în vânt după acest gen de manifestări. Dar, până la urmă, dacă băcăuanilor le place, fie.

S-a schimbat puterea locală, anul trecut. Buget mai mic, desfăşurare de forţe, pe măsură. Festivalul nu mai ţine 6-7 zile. Ţine mai puţin. Dar băcăuanii tot se simt bine. Mititei, bere, must, pastramă de oaie, cârnăciori. Spaţiu cam mic dar, până la urmă, suficient. Formaţii mai puţine, după buget. Unele de calitate, altele de prost gust. Marfă pentru toate gusturile. În paralel, aşa-zişii oameni de cultură s-au străduit să dea o aparenţă de oraş de elită. După spectacole, aceeaşi jale. Gunoaie, locatari nemulţumiţi. Dar ce mai contează? A fost Phoenix, în ultima zi. Frumos. Final fericit pentru un festival necesar. Mizerie rămâne şi la Braşov, şi la Cluj, şi la Timişoara, ca să nu mai zic de Bucureşti.

Doar Micul Muc se-ntreabă de ce stânga nu e la dreapta. Nu pricepe şi, de draci, dă cu biluţele de pământ. Nu e singur, mai sunt şi alţii ca el. Micii Muci n-au treabă şi îşi fac de lucru cu munca altora. Numai că viaţa adună biluţele şi ţi le sparge-n cap.

Deşteptarea 12 octombrie 2005