Mic la stat și mic la sfat – Manolache, ce băiat!

Într-o bună zi, ați putea să vedeți un nene cu o față cunoscută, la coadă la bilete de bingo. Îl știu de undeva, dar nu-mi amintesc de unde, ați putea să vă spuneți, după care să vă vedeți de treabă. Istoria e rea și nu va consemna întâlnirea pe care tocmai ați avut-

o cu Manolache Regionalu’. De ce-ar face-o, la urma urmei, cine e respectivul domn, ca să vă ocupe memoria?

Fost soldat – e plină țara de foști soldați, patron de crâșmă – e full de patroni de crâșme, are și un motel – multe-s și de-astea.

Altceva? Ah, da! Fost candidat la Primăria Bacău. Așa da, acum vă amintiți! Era tipul ăla care a umplut orașul cu afișe lipite unde trebuie și unde nu, cu sau fără acordul proprietarilor de garduri sau vitrine.

Da, Manolache, cel care s-a gândit să iasă din anonimat pe munca și imaginea altora. Ăla care, deși nu l-a atins nimeni nici cu o floare, a urlat o campanie întreagă, ca din gură de șarpe, că i-a fost violentată candidatura.

Da, micuțul șaten și cu cheliuță care țipa pe la geamurile oamenilor mari, ca să fie băgat în seamă. Exact, pisoiașul care nu reușea să ragă precum leul. Miorlăia si el, supărat că n-ajunge la gâtul altora nici să-i lingă ca pe lăptic, nici să-i muște.

Acum poate v-ați lămurit. Dacă îl vedeți la coadă la bilete de bingo, faceți un pustiu de bine și zâmbiți-i. O să creadă că l-ați votat, o să fie fericit, o să fiți poate primul care să-i dea senzația asta. Nu-i răpiți și voi iluzia de mărire, eșecurile sunt greu de suportat chiar și pentru motăneii anonimi!