Lui Sechelariu îi place să se dea la televizor. Asta e o axiomă veche. Recordul l-a bătut prin 1999, cînd a acordat în direct la Euro Tv audienţe timp de fix 11 ore şi 20 de minute. E drept, moderatorul mai aţipea din cînd în cînd, ceea ce-l obliga pe Sechelariu să preia singur întrebările telefonice. Acea emisiune maraton a putut fi oprită numai după ce Sechelariu a fost convins că, de la ora cinci dimineaţa, încep să sune doar cei care dormiseră pe timpul nopţii şi nu văzuseră emisiunea.
După 11 ore şi 20 de minute, toată lumea era epuizată: moderator, echipă tehnică, şefi de prin televiziune, aparatură etc. M-am uitat atunci la cel ce era primar şi nu mi-a venit să cred. Era mai proaspăt ca la începutul emisiunii. Cu o vioiciune tinerească, Sechelariu mai dorea să vorbească. Nu conta publicul real, ci numai cel pe care şi-l închipuia el.
În 1999 – sau prin 2000, în primăvară – îl întîlnesc pe Sechelariu într-o ipostază relevantă dar mirabilă. Dincolo de miezul nopţii, el oprise maşina pe lîngă Hanovra (crîşma, nu oraşul), în mijlocul străzii. La cîţiva paşi, îl văd pe primar cu un măturoi în mînă: dădea lecţii de salubritate unui măturător. Tacticos, Sechelariu îi arăta omului cum vine treaba, cum se dă cu măturoiul mai bine, de la stînga la dreapta (sau poate greşesc, de la dreapta la stînga). Demonstraţia s-a întins, în momentul cînd publicul s-a adunat lîngă ineditul spectacol. Mai ales, primarul a dat mai abitir cu mătura, cînd a recunoscut nişte oameni de la televiziunea care funcţiona pe atunci la Tic-Tac. „Filmaţi, să vadă lumea ce face Primarul!”, cerea Sechelariu în gura mare.
Am crezut atunci că doar veselia specifică orei întîrziate îl făcea pe om să se dea în stambă. Nu era aşa, pentru că, la numai două zile, în timpul şedinţei de Consiliu Local, mi-a cerut imperativ să povestesc în plen ce ispravă a făcut el în miezul nopţii, cu măturoiul în mînă. A strigat la aleşi că „am fost filmat”, ca dovadă a bunei sale credinţe. Evident, nu fusese filmat decît în închipuirea sa şi, oricum, nu ştiu dacă l-ar fi avantajat sau nu difuzarea ipoteticei casete.
M-am hîit de rîs marţi seara, cînd am dat peste un nou cuplu la televizor. Era Becali cu, evident, Sechelariu. Îl invitaseră la o şuetă pe Dan Diaconescu. Ore în şir, Sechelariu a povestit cît de superlativ e el şi cît de nocivi, indolenţi, bătrîni şi inutili sînt alţii. Ca Hrebenciuc, Iliescu şi alţi pesedişti.
Interesant cuplu. Cam ca Tanda şi Manda, Lolek şi Bolek, Tanţa şi Costel. Mi-am zis că s-au nimerit la fix sacul şi petecul. Sechelariu chiar se potriveşte cu Becali. Aţi văzut şi voi cum se completau. Cel mai mult mi-a plăcut cînd patronul PNG şi al Stelei a dezvăluit o scenă de coşmar. Sau de „Cascadorii rîsului”. Se făcea că în aceeaşi încăpere se aflau Hrebenciuc şi Sechelariu. Al doilea cade brusc în genunchi şi îl imploră-ameninţă pe Haş că îl va învinge, că acum asta îşi doreşte cel mai mult. Scenă cutremurătoare smulsă parcă din Dumas sau Feval. Nici unul nu e vreun D’Artagnan, dar un pic de pui de pardalian autohton se întrezăreşte. Cîtă suferinţă! Auzi: ameninţări proferate în genunchi. Cum să nu rîzi! Ce scenă. Sechelariu, în budigăi, în faţa şefului său de pe acea vreme. Şi cînd te gîndeşti că Hrebenciuc negociază în numele nostru pe la înaltele porţi ale Europei. Şi, în acest timp, stă la palavre cu nişte comici vestiţi. Spun „nişte”, pentru că Becali se laudă cu prietenia lui Hrebenciuc.
Ce lume, domnule! Nişte guralivi vor să ne conducă. De la televizor, că de acolo se simt ei bine. În absenţa camerelor de luat vederi se simt singuri. Ei simt că aparatele alea îi iubesc. Oamenii nu mai contează. Sechelariu şi-a făcut televiziune şi a crezut că e de ajuns ca lumea să-l mai voteze o dată. N-a fost aşa, iar Îngenuncheatul nu s-a învăţat minte. Mai crede încă în gloria sa. Pentru asta, ne promite-ameninţă că se dă mai mult la televizor. Poate la pachet cu Becali, ca spectacolul să fie desăvîrşit.
Ziarul de Bacău 16 septembrie 2004
Lasă un răspuns