M-am bucurat că băcăuanii n-au dat bani ca să asculte mizeriile dacopate ale lui Dan Puric, așa că m-am dus aseară să-l văd pe Horațiu Mălăele. Actor, regizor, grafician, un nume important în România. Din păcate, prestația lui mi-a adus aminte de șușanelele la care mergeam, în copilărie, la teatrul din Mamaia, unde actori de comedie ieftină făceau să râdă masele de muncitori duși de sindicate să stea organizat la plajă.
Am recunoscut la Horațiu Mălăele poezii din bagajul de zeci de ani al lui Florin Piersic, glume de nivelul cuplului Stela – Arșinel sau Nae Lăzărescu – Vasile Muraru. La capitolul „fără perdea”, parcă l-am auzit pe Doru Octavian Dumitru. Mult, mult, sub nivelul lui Horațiu Mălăele. Sau, poate, artistul e supraevaluat, deși nu cred. Poate a avut o zi proastă, poate l-a inhibat sala neplină, poate, la sosire, nu i-a impus nimeni respect pentru cei care l-au plătit să spună bancuri vechi, să declame poezii slabe și să se plângă de străinii care – nu-i așa? – ne vor răul.
Sala, plină răzleț pe jumătate sau chiar mai puțin. Cât mi-am cumpărat bilet, pe lângă mine a trecut un pâlc de spectatori cu invitații la plic. La cum a prestat Mălăele, poate era bine să fie invitați spectatori de același nivel, de la centrele de protecție a persoanelor cu handicap mintal. La un moment dat, printre glumițe sau lacrimogene ieftine, era vorba despre ceva ce se va petrece în viitor, în anul… 2016.
Spectacolul s-a numit „Recital extraordinar Horaţiu Mălăele – Sunt un orb”. O șușanea chioară.
Lasă un răspuns