Adevărul nu e pentru oricine, oricând. Dacă știi ceva, trebuie să spui imediat, nu când e prea târziu. De pildă tânguiala cu Statul Paralel, ce a izbucnit de puțină vreme din laboratoarele conduse de Liviu Dragnea. Ce nu spune el e că „statul paralel” despre care vorbește i-a convenit când era dulău și i-a fost bine, iar acum constată că nu e și pentru căței.
Toți cei de la putere au loc, la un moment dat al carierei lor, pe un scaun la masa „statului paralel”, însă tuturor le vine vremea să plece. Alții cad din prima între scaune și tot nasol este.
Statul paralel nu există, dar există noțiunea de Putere. Poți să fii la putere fără să fii la guvernare (vezi cazul Hrebenciuc), după cum te poți trezi că dormi pe țolul de la intrare. Liviu Dragnea a fost din plin, Ponta a gustat un pic, Elena Udrea a stat pe genunchii marinerului, dar n-a avut realmente un scaun al ei la masă. Tăriceanu doar a visat să bea resturile din pahare și să ia acasă șervețelele folosite.
Mihai Tudose se crede stabil pe scaunul de la masa Puterii, de unde urlă contra băncilor. Pe fond, el are dreptate, numai că nu oricine poate spune adevăruri credibile. Uite cazul lui Pablito, el spunea un adevăr, dar de pe poziția mafiotului.
PS. De câteva zile, presa nu face altceva decât să dezbată dacă există sau nu Statul paralel, ceea ce e amuzant, că dă greutate și credibilitate invenției celuilalt Pablito.
Lasă un răspuns