La ultima conferință de presă, deputatul candidat Cosmin Necula l-a acuzat de ilegalități pe viceprimarul Radu Ababei, care și-ar face campanie cu amenințări, pentru o funcție la universitatea de stat din Bacău. Un coleg din presă l-a întrebat pe deputat ce dovezi are, iar răspunsul a fost că sunt secrete, confidențiale etc. „Și cum vreți să scriem, dacă nu ne prezentați dovezi în sprijinul acuzațiilor?”, a întrebat colegul. „Păi eu spun, iar dv îl sunați pe Ababei să spună dacă e adevărat sau nu!”, a răspuns Necula.
Abordarea asta e total eronată, nu așa funcționează presa. Un ziarist poate să prezinte informații „pe surse”, dar asta nu înseamnă că el nu cunoaște proveniența lor. Ca jurnalist, când folosești fapte și informații cu sursă anonimizată o faci ca să protejezi, la cererea acestuia, omul care alege să vorbească, să facă dezvăluiri.
În cazul de față, Necula nu e sursă, iar „dezvăluirile” nu au fost însoțite de vreo dovadă, doar vorbe. E ca și cum cineva l-ar fi acuzat pe el că e hoț de buzunare, un ziarist l-ar fi sunat să-l întrebe dacă e hoț de buzunare și ar fi scris apoi „Necula susține că nu e hoț de buzunare”.
Pentru treburi de-astea, politicenii își pot folosi cu încredere conturile de Facebook, pe care să-și asume răspunderea afirmațiilor. Presa nu e – sau n-ar trebui să fie – ventilator de rahat. Ca să nu mai zic de pericolul folosirii unui astfel de dispozitiv care se poate roti la 180 de grade pe nepusă masă.
Lasă un răspuns