Dar ziarele un’ se duc când se duc?

Mihai Mateaș preia și traduce două articole ale ziaristului spaniol David Jimenez, despre motivele și soluțiile crizei presei tipărite.

Îi spunem cititorului că ieri a fost frig, când el citeşte pe Internet că deja a ieşit soarele. Că ieri a fost un cutremur, când deja azi e criză nucleară. Vina este a oricui, mai puţin a noastră sau a produsului nostru.

Dacă un restaurant rămâne fără clienţi, se presupune că mâncarea sau servirea au devenit proaste. Dacă ziarele pierd cititori, problema este a clienţilor noştri, care sunt nişte zgârciţi. Nu cumva le oferim un produs pentru care ei consideră că nu mai merită să bage mâna în buzunar? Că, în timp ce noi ne ocupăm cu analizarea, evaluarea şi criticarea muncii celorlalţi (politicieni, sportivi, actori…, omitem să facem acelaşi lucru şi cu cei care ne sunt cel mai aproape: noi înşine?

Sunt zile în care toţi editorialiştii aceluiaşi ziar spun acelaşi lucru, dar cu alte cuvinte. Zile în care frunzăreşti paginile şi nu reuşeşti să te opreşti asupra a nimic care să-ţi atragă atenţia. Zile în care vezi pe prima pagină declaraţii ale politicienilor care se repetă de atâtea ori, spunând aceleaşi lucruri, că nu-ţi rămâne decât să conchizi că au parazitat prima pagină.

– integral, aici.

Criza serveşte pentru a nu mai respecta profesioniştii meseriei şi cititorii. Pentru a trimite oameni în mijlocul unui război fără nicio asigurare de viaţă. Pentru a le cere să scrie despre Congo din Alcobendas (oraş lângă Madrid – nota mea), fără a renunţa, însă, la a trimite trei reporteri la un meci de fotbal şi jumătate de redacţie la ultima nuntă a ‘tontocraţiei’.

Criza este folosită pentru a concedia veterani ai meseriei, care făceau o treabă de calitate (JURNALISM) şi a-i înlocui cu tineri mai ieftini şi mai uşor de exploatat, care fac cinci lucruri în acelaşi timp, dar niciunul dintre ele jurnalism.

– integral, aici.

De ce și-a făcut blog David Jimenez?

Speranţa mea este ca ceea ce scriu pe blog să ajute la schimbarea lucrurilor în presă, dar sunt cam pesimist. Cred că managerii de presă nu vor sau nu ştiu să facă lucrurile altfel. Un păcat, pentru că eu iubesc cu adevărat meseria asta şi cred că este fundamental să o reinventăm pentru a putea supravieţui.

Or să-i sară în cap toate secăturile pentru îndrăzneala de a spune lucrurilor pe nume. Dar stai, Spania nu e România, parcă.