Dan Marcel Babliuc: „Singur, nu reușești nicăieri, trebuie să fie cineva să te vadă când patinezi”

Se mișcă printre demnitari, întreprinzători, milionari, e un obișnuit al înălțimilor, dar, spre deosebire de alte personalități, a ales calea compasiunii, pentru oamenii cu nevoi acute. Bloggerii din Bacău l–au avut la Divanul VIP pe Dan Marcel Babliuc, director al Crucii Roşii, filiala Bacău.

S-a născut pe 6 august 1953 la Darabani, Botoșani, „acolo unde se agață harta în cui”. După Liceul Militar de la Câmpulung Moldovenesc, s-a dus glonț la Artilerie Terestră, la Sibiu. De fapt, nu chiar „glonț”, pentru că visul lui era să ajungă aviator, dar a picat testul de amețeală de la Bobocu.

Și iată-l, tânăr ofițer de artilerie, la unitatea din Bacău. Era 1975, iar prima noapte la datorie și-a petrecut-o dormind în gară, pentru că, dintr-o eroare de pe repartiție, ocolise prin Iași.

În 1991, după o ceartă cu un politruc din unitate, a trecut strada, la Școala de Ofițeri de Rezervă. Era deja maior, dar nu mai avea să stea prea mult în Armată. Era perioada când se prevedea scăderea efectivelor, așa că, în 1998 a preferat să se ceară singur în civilie.

Până atunci însă, apucase să se familiarizeze cu activitatea Crucii Roșii Bacău, condusă pe vremea aia de Maria Curelaru. Când directoarea s-a pensionat, l-a sunat să-l roage să se înscrie la concurs. Îl văzuse că se implică și știa că lasă ong-ul pe mâini bune.

Nu i-a fost ușor să aplice pentru post, pentru că deja lucra de un an în privat, la o firmă de distribuție. „De la ei am învățat că poți să vinzi nisip la egipteni”, spune amuzat.

Crucea Roșie

Ne-am obișnuit să vedem cum intervine Crucea Roșie în cazul unor dezastre naturale, să auzim că a mai ajutat un bătrân, a mai salvat niște sinistrați, a adăpostit oameni rămași pe drumuri, a hrănit flămânzi. În Bacău, a fost mult de muncă, pentru că dezastrele au venit aproape în fiecare an.

Par lucruri firești, dar toate sunt rezultatul unor eforturi majoritar private. Prin lege, Crucea Roșie are funcție de sprijin, în caz de dezastre, adică poate îndeplini anumite sarcini. Ceea ce publicul nu știe este că principala sursă de finanțare sunt cotizațiile. Simplii membri plătesc 10 lei pe an, dar alte sume se colectează de la entități juridice, gen firme, consilii locale și județene.

„De regulă, noi intervenim până se dezmeticesc administrațiile locale. Primarii se schimbă la patru ani și nu știu întotdeauna ce să facă”, spune Babliuc.

Ca director la Crucea Roșie, a văzut multe. În 2000, a declanșat o campanie printre cadrele didactice, „1 leu/lună”, dar s-a lovit de zidul „Dar eu ce câștig?” În ultima vreme, e tot mai greu cu donațiile, pentru că marii agenți economici și-au făcut propriile fundații. Polițiștii, jandarmii au și ei ong-urile lor…

„Zbaterea mea a fost să facem servicii profesioniste. Singur, nu reușești nicăieri, trebuie să fie cineva să te vadă când patinezi. Am o satisfacție să fac ceva care să rămână”.

Și are ceva realizări: primul serviciu de ambulanță – unicat în România, printre organizațiile de Cruce Roșie; serviciul de îngrijiri la domiciliu șamd. Cel mai mult îl impresionează cazurile sociale, cu bătrâni de la țară abandonați total de rude și autorități.

Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Bacău are 14 mașini funcționale, dintre care cinci ambulanțe acreditate, ce sunt direcționate prin dispeceratul 112. Cu dotarea asta și cu cei șase paramedici, se poate interveni în cazul unui dezastru.

Proiecte

De doi ani, a renunțat la fumat, după o „carieră” începută în clasa a XI-a. După atât amar de vreme cu două pachete de Carpați pe zi, la testul de spirometrie i-a ieșit că are plămânii îmbătrâniți.

Cel mai important proiect pe care îl vrea pus în practică este un cămin de bătrâni. I-ar mai plăcea să se pună ordine în donarea celor 2%, pentru că fondurile astea sunt alocate haotic și e greu de controlat unde ajung banii oamenilor. Chiar donatorii nu știu dacă banii lor se duc în direcția dorită.

În România, voluntariatul este greșit înțeles. „Există noțiunea de om prost, nu de voluntar”, zice Babliuc. În Occident, e cu totul altfel. În Germania, de exemplu, în locul stagiului militar, poți opta pentru doi ani de voluntariat.

În Italia, voluntarii primesc reduceri de impozite și o sumedenie de facilități. Totul, de la sedii, până la dotări, pune statul la dispoziție. Crucea Roșie contribuie numai cu partea de voluntariat.

Despre Crucea Roșie, vom mai auzi, pentru că, la greu, avem nevoie de compasiune instituționalizată. N-ar fi rău să o ajutăm din timp, ca să aibă cine să ne sară în ajutor.